Șase ani de lumină

 

Am atâtea să îți povestesc! M-aș așeza pe prag și te-aș urmări cum mă ignori, cufundat într-o revistă sau aranjând ceva la bicicletă, imun la vocea mea de copil, vorbind despre visuri neîmplinite încă. Te-aș lua în brațe, doar ca să mă refuzi, ca un frate mai mare veritabil, pentru care diferența de vârstă de 4 ani și-un pic e prea mare ca să mă asculte, e preț de secrete și vorbe pe furiș cu prietenii tăi mari, la care eu nu am access… încă.

Te-aș pupa pe ambii obraji, doar că să te ascunzi, jenat, deși aș ști că nu ți-ar displăcea deloc în esență. Apoi i-aș spune mamei că nu vrei să te joci cu mine, doar ca să te certe și să mai stăm împreună, măcar un pic, cât să-mi hrănesc dorul. Mi-e tare dor, să știi!

M-aș mira, apoi, cât ai crescut, de când ai plecat de acasă! Aș plânge cu tine când ai veni acasă, cu nasul spart, pentru că iar te-ai plimbat cu bicicleta fără voie, până la Botoșani și înapoi. Ți-aș admira, mai mult ca niciodată, coronița de la sfârșit de an școlar, chiar dacă mândria de premiant ți-e ascunsă sub batistă, pentru că doare încă…

Te-aș vizita cu tot dragul când ai mai fi crescut puțin și ai purta ochelari care să-ți înrămeze fața frumos, chiar dacă nu-ți place izul de intelectual pe care ți-o aduce, și îi ascunzi, mai mereu, pe unde nu-i poți găsi când ai nevoie. Ți-aș spune că-ți stă bine cu prima cămașă în dungi, chiar dacă ai mai încerca vreo 3, doar de dragul jocului! Și te-aș lua în brațe iar, ca să îmi zâmbești, jenat, pentru că – nu-i așa – ești destul de mare acum ca să știi că e multă iubire în gestul ăsta minim, mihocesc și cald.

M-aș uita spre cer și ți-aș povesti despre rai, așa cum ni-l imaginam odată, plin de scrîncioburi și banane, pentru că ce e raiul altceva decât un vis nesfârșit de copil care ar vrea să se înfrupte pentru totdeauna din ceea ce îi aduce cea mai multă bucurie? Ți-aș admira aripile și ți-aș aminti să mai vii în vis. Mama atât așteaptă! Ți-a gătit zi și noapte, cum o știi, sarmale și chiftele, și-a împărțit din ea fiecăruia, cu gust și dor. Prea mult dor…

Șase ani de lumină! Îți vine să crezi? Sau la voi, acolo, nu se mai numără clipele, pentru că trăiți într-o bucurie care nu se măsoară în timp? Mai citesc despre tine în ceilalți, în sufletele care ți-au moștenit privirea și sensul. Citesc și plâng, pentru că nu e durere și nici bucurie mai mare decat ce ai lăsat în urmă, cu ochii verzi și albaștri și cu pecetea raiului în suflet…

Ți-aș spune să lași raiul și să vii, măcar o zi, în vizită. Să mâncăm tocăniță de ardei copți cu mămăligă și să mă ignori, apoi, pentru că ai de citit încă o carte până dimineață. Ți-aș spune că te iubesc, cu jenă moștenită, și ți-aș face cunoștință cu iubirea mea nouă, Evolet Alexandra; ți-aș da dreptate că e ceva ce nu poți explica în cuvinte, dar care îți umple sufletul de cel mai mult frumos și cel mai mult Dumnezeu, unind inimile mea și a lui, ca niciodată! Și aș avea curaj apoi să te mai las în pace un pic, să-ți trăiești lumina. Dar cine sunt eu să-ți cer raiul și să-ți opresc zborul, chiar dacă doar pentru o clipă?…

Te îmbrățișez, în gând și suflet, cu dorul crescând și inima strânsă, dar plină de bucuria ta, a dorului cu ochi verzi și zâmbet timid, care a cucerit raiul.

Te iubesc, suflet drag! Odihnă veșnică în bucurie!

Quarantaine

 

Iar s-a vărsat cutia cu minuni peste mine. Am zâmbit și mi-am strâns buzele în accent francez, sub traducerea fină a Rodicăi Chira. Inspir, cu bucurie, fiecare cuvânt și mă simt cel mai norocos suflet din lume. În curând, într-un nou volum :):

Quarantaine

Nous amassons
Du temps
Sur le crochet,
Sur les mots,
Sur les notes musicales,
Sur les aquarelles,
Colorées,
Sur les embrassades
Non programmées
Avec les gens qui respirent
Le même air,
Sur chaque seconde
Que nous vivons
En découvrant
Une vie élevée
Entre quatre murs.
Nous découvrons
Du temps
Dans chaque
Moment
Où nous apprenons
À ne pas regretter
Le parcours :
Un sourire furtif
Par-dessus le rebord,
Une fraise savourée
Par-dessus le masque
Une fleur offerte
Avec des gants,
Un café perçant
les distances
De l’étage
Au rez-de-chaussée
En odeur de matinée amère
Avec du sucre,
Deux mains
Pressées
Parmi les rayons
Aux sucreries,
Pour ne plus rencontrer
D’autres mains
Et
Beaucoup d’amour,
Dissocié
Du temps,
De l’espace,
De la quarantaine
Amassant l’âme
À l’âme
À l’infini.
Cependant,
Si tu savais
Que demain
Serait ton dernier battement
De coeur
Crois-tu
Que tu vivrais
Différemment
Ton dernier souffle
De vie ?

Mai jos, textul original:

Carantină

Adunăm
Timp
Pe croșet,
Pe cuvinte,
Pe note muzicale,
Pe acuarele
Colorate,
Pe îmbrățișări
Neprogramate
Cu oamenii care respiră
Același aer,
Pe fiecare secundă
Pe care o trăim
Descoperind
O viață crescută
Între patru pereți.
Descoperim
Timp
În fiecare
Moment
În care învățăm
Să nu ne regretăm
Parcursul:
Un zâmbet pe furiș
Peste pervaz,
O căpșună savurată
După mască,
O floare dăruită
Cu mănuși,
O cafea străpungând
Distanțe
De la etaj
La parter
În miros de dimineață amară
Cu zahăr,
Două mâini
Grăbite
Prin raioanele
Cu dulciuri,
Ca să nu mai întâlnească
Alte mâini
Și
Multă iubire,
Independentă
De timp,
De spațiu,
De carantină,
Adunând suflet
Cu suflet
La nesfârșit.
Și totuși,
Dacă ai ști
Că mâine
Ți-ar fi cea din urmă bătaie
De inimă,
Crezi
Că ți-ai trăi
Altfel
Ultima suflare
De viață?

(Gabriela Bassermann, 11 mai 2020)

# imagine preluată de pe weheartit# https://weheartit.com/entry/347036780

Dragostea în vremea pandemiei

 


Noapte albă,
Cu zâmbet de rai,
Printre picături de somn,
Cu miros de copil,
O cafea caldă,
Pentru care ți-ai amintit,
În sfârșit,
Să cumperi lapte,
Un cărucior
Cu roata-n pană,
Pe care-l plimbi,
Oricum,
Prin toate colțurile verzi
Din oraș,
O îmbrățișare
Cât o mie,
Dulce,
Cu pumnul strâns
În jurul degetului tău
Arătător,
Un plânset scurt,
De foame,
De plictiseală,
Dar, cel mai mult,
De dor,
O zi obișnuită
În care nu mai iei timpul
La rost,
Pentru că nu mai contează
Decât dragostea
Din fiecare moment
Și nu există moment
Nepotrivit
Pentru dragoste,
Un zâmbet perfect
Cu ochi cenușii
Și bujori aprinși
De bucuria
De a te avea
Atât de aproape
Încât îți simte
Bătaia inimii
Sub pleoape.

Dragostea
În vremea pandemiei
Așa cum
N-a simțit-o
Nimeni
Niciodată
Doar pentru că e
A ta!

La mulți ani, iubire!

 

Nu mai știm ce zi e azi. O fi miercuri? O fi joi? Depănăm timp pe degete și trec minutele ca secundele; un ceasornic puțin stricat, dar care măsoară nu timpul, ci fericirea din ochi, din fiecare moment.

Ne-am amintit, totuși, că azi e ziua ta. O zi cu soare, cu multă căldură și multă iubire. Ne trezim dintr-un somn scurt, cu visul încă pe gene, cu pleoapele lăsate și mâinile slabe, care însă pot să ridice 3 kilograme întregi de iubire cu ochii cenușii, după două săptămâni de viață. Mai rar așa cadou, nu-i așa? Tortul din frigider e doar o fărâmă mică din iubirea pe care ți-o purtăm azi. În rest, se vorbește în noi numai despre minunea de a avea un suflet nou pe lume, care ni le cuprinde cu totul pe ale noastre.

E cea mai frumoasă zi a ta, nu-i așa? Nu e timp de cadouri, dar e timp de iubit. Un timp care se scurge repede, repede, cu fiecare pleoapă pe care o deschide și o închide minunea mică pe care o ținem în brațe.

Ne zâmbim obosiți și ne iubim. Cu fiecare îmbrațișare pe fugă, cu fiecare cafea pe care o pregătim pentru celălat, cu fiecare sărut de noapte bună și de bună dimineața, cu fiecare licărire din ochi când ne vedem după o zi de muncă. Tati, tu știi că te iubim și că, dincolo de ani și de firele de zăpadă care ne miră în sprâncene și perciuni, suntem mai tineri și mai întregi ca niciodată. Pentru că iubirea noastră e vie și crește, în fiecare moment, mai mare, mai plină de minune.

Te iubim, din suflet. La mulți ani!

telovE

 

Am plâns
Cu lacrimi de zâmbete.
Ai deschis ușa
Dinspre rai
Și ne-ai privit
Direct în ochi,
Direct
În suflet.

Am plâns
Când te-am văzut,
Minune mică,
Dar atât de mare
Încât ai stors
Din noi,
Tot rostul,
Toată viața,
Toată bucuria
Pe care o puteam
Simți
Vreodată.

Bună, mami!
Ai strigat
Cu buzele strânse
Și inima zbătând
Plânset
Despre cer,
Despre pământ
Și despre fiecare geană
Plecată pe obraji
A resemnare
Că ești,
În sfârșit,
Aici.

Bună, tati!
Ai strâns degetele
Pe umerii lui
Calzi
Și i-ai suflat
Peste mirare
Un zâmbet zdrobit
De minune,
De lumină,
De aripi
Deschise
Spre lume.

Am plâns
Când ai deschis
În noi
Poarta spre rai.

În tine,
Suflet mare,
A început să bată
Timpul
Lui Dumnezeu,
În fiecare clipire
De geană
Pe care învățăm
S-o iubim
Din ce în ce
Mai mult.

Carantină

 


Adunăm
Timp
Pe croșet,
Pe cuvinte,
Pe note muzicale,
Pe acuarele
Colorate,
Pe îmbrățișări
Neprogramate
Cu oamenii care respiră
Același aer,
Pe fiecare secundă
Pe care o trăim
Descoperind
O viață crescută
Între patru pereți.

Descoperim
Timp
În fiecare
Moment
În care învățăm
Să nu ne regretăm
Parcursul:
Un zâmbet pe furiș
Peste pervaz,
O căpșună savurată
După mască,
O floare dăruită
Cu mănuși,
O cafea străpungând
Distanțe
De la etaj
La parter
În miros de dimineață amară
Cu zahăr,
Două mâini
Grăbite
Prin raioanele
Cu dulciuri,
Ca să nu mai întâlnească
Alte mâini
Și
Multă iubire,
Independentă
De timp,
De spațiu,
De carantină,
Adunând suflet
Cu suflet
La nesfârșit.

Și totuși,
Dacă ai ști
Că mâine
Ți-ar fi cea din urmă bătaie
De inimă,
Crezi
Că ți-ai trăi
Altfel
Ultima suflare
De viață?

Tăcerea Crucii

 


„Încă puțin
Și nu mă veți mai vedea”.
Într-o tăcere
Cruntă
A iubirii
Oamenilor
Față de cer,
Hristos
Înalță crucea
Spre veșnicie,
Plecându-și
Capul
Pe lemn.

„Încă puțin
Și iarași
Mă veți vedea”.
Hristos
Crede în noi
Și închide ochii
Peste greșeli,
Lovituri
Și treizeci
De arginți,
Dăruindu-ne
Viața
Din cuie
Și lacrimi.

Să moară
Azi,
Sub răni de cui,
Și graba,
Și nemulțumirea,
Și cuvintele
Atât de multe
În plus!

Ca să învie
Apoi
Din liniștea
Pământului,
Lumina
Și
Iubirea
În suflete.

Să ne oprim

 


Să ne oprim
Puțin
Din goană.
Și-așa ne dureau
Picioarele
De prea multă trudă.
Să inspirăm
Aer de primăvară
Caldă,
Pe fereastră,
Și miros
De magnolie înflorită.
Să ascultăm
Liniștea
Povestindu-ne
Despre cum
E mai mult loc
În lume.
Să admirăm
De departe
Străzile
Care încap,
În sfîrșit,
Toate ego-urile
Vieții.

Să ne oprim
Puțin
Din goană.
Să ne încărcăm
De rugăciunea
Planetei
Care învie
Sub ochii noștri
Saturați
De zgomot:
Încă o pasăre
Care cântă,
Încă un copac
Care respiră,
Încă un râu
Care limpezește,
Încă un suflet
Care îngenunchează,
Încă o inimă
Care își amintește
Ce e iubirea:
Un popas
Al ochilor
Care, în sfârșit,
Privesc,
Al buzelor,
Care, în sfârșit,
Vorbesc,
Al mâinilor,
Care, în sfârșit,
Îmbrățișează;
un Dumnzeu
Care învie
Din crucea
Pe care învățăm
S-o purtăm,
Împărțind-o.

Să ne oprim
Puțin
Din goană
Și să respirăm
Timpul,
Pentru prima dată:
Tic-tac!

Strănut

 


Ploaie,
Vânt
Și flori crescute,
Timid,
Pe vârfuri de creangă-nghețată.
Inspir
Petală albă,
Mă bucur
Pentru o secundă
Și apoi
Strănut.

În jur
Se face liniște
Și spațiu
Iar pașii
Cresc
Pînă dispar.

În sfârșit
Aer,
În sfârșit
Pace.
Strănut iar
Și mă bucur
De singurătate
Și flori.

Copilărie

 


O pătură roz,
Ștearsă de ani
Și soare,
Întinsă perfect
Peste iarbă
Și păpădii,
Un radio
Cu antenă
Alergând
După semnal,
Pentru că e iar
Maroon 5
Și iubirea lui
Pe bandă,
Un tricou
Portocaliu
Înverzit de joacă,
Un oracol deschis
Pe pagina parfumată
A prietenei
Preferate,
Un lănțișor
Despărțit
În jumătate
De inimă,
O cutie muzicală
Cu o balerină
Ușor stricată
Când
Dansează,
O masă mică,
Neagră,
Întinsă la soare
Ca suport
De magazin
Care vinde visuri
Pe pahare cu sifon
Și praf de portocale,
O pereche de șlapi
Prinși cu elastic
La degetul mare,
Mult praf
Pe degete
Ținute la soare,
Un cartof copt
Sub 2 cărămizi
Și niște crengi
Cam crude,
Un pârâu plin
De broaște mici,
Cu burta
Albă,
Flori rotunde
Împletite în coronițe
Și ciuperci albe
Ieșite la soare
De sub stână,
O ciulama caldă
Cum n-am mai mâncat
Vreodată,
Un el zâmbind
Pe furiș,
De după gard,
A „bună dimineața”
Și-un stomac
Plin de fluturi
Noi,
Un Dumnezeu bun
Și cald
Care lasă joaca
Să bântuie
În drum,
Fără ploaie,
Până-n miez de noapte.

O copilărie
Așa cum
Niciodată
N-a mai fost
Și nici
Nu va mai fi.