Valentine’s day…Sună atât de „american” încât nu știi dacă să îl iei în serios…Prin urmare, decid să nu dau atenție zilei și să sar peste semnificații, pentru că nu ar avea niciun rost…Dar, cum rațiunea și gândirea logică nu sunt premergătoare afectivității și pulsiunilor emoționale, ci e chiar invers, mă trezesc uitându-mă, cu o seară înainte de ziua cu pricina, la comedii romantice și seriale din aceeași categorie, spunându-mi că e doar o coincidență, pentru că alte filme din lista mea de torrent nu au binevoit să se descarce…(Am trecut ușor peste faptul că tot eu am și căutat filmele respective pe internet iar, dacă nu aveam niciun interes să le urmăresc, probabil că nu le-aș fi descărcat de la bun început…). Mă îngrop în plapumă, îmi așez laptopul în poală și portocala decojită în farfurie și încep procesul de transformare. Messul mă ajută cu un click pe busy, fără detalii nefolositoare.

A doua zi începe de la ora 4 dimineața, din momentul în care, conștiincioasă ca întotdeauna, mă trezesc și mă uit cu interes la ceas, pentru a mă bucura că mai am încă 4 ore de dormit sau 3 sau 2 sau 15 minute, pentru că povestea se repetă din jumate în jumate de oră până în momentul în care închid morocănoasă alarma de la telefon. „Să ne trezim totuși! Avem de cântat!” Mă ridic și, ca de obicei, mă postez în fața dulapului cu haine cu ochii semideschiși, fără nicio idee salvatoare. Hotărăsc, pentru a mia oară, că am prea multe haine și prea multe opțiuni, fără să existe conștiința că ar trebui să fac ceva în această privință. E Valentine’s day! Zi americană… Decid din nou să nu îi dau atenție dar, spre marea mea mirare, mă îmbrac în cele mai drăguțe noi achiziții: o bluziță verde (spre albastru) lungă, cu centură așezată cu grijă mai jos de talie (ca să pot și mânca:)), jeanși neutri și cizmulițe crem. Retușez „micile” imperfecțiuni ale părului care s-a luptat, nesupus, toată noaptea cu perna, și decid să ies în lume. E 8 și jumătate…O bătrânică își plimbă cu iubire cei doi căței pitici, îmbrăcați în culoarea pasiunii…O primă dovadă că e Valentine’s day! Zâmbesc ideii și trec mai departe, mândră de bocănelile cizmelor mele pe trotuarul ud. Îmi vine să le zic celor din cor că îi iubesc, ca să le observ reacțiile și să râdem împreună, dar mă gândesc că nu ar fi o decizie tocmai bună, într-un lăcaș de cult. Tac… Cânt mai departe!

Sunt atenționată că e 11:07! Trebuie să fug la serviciu! Frig, metrou, politehnică, lift, etajul 4, cartelă de acces…E în ordine! E abia 12 fără 10. Îi fur sistemului 10 minute și mă loggez mai devreme! Ce satisfacție! „Alo, bună ziua!”…Dialogul cu clienții decurge normal, uneori hazliu, în limitele bunului simț și ale deciziei mele de a-i face să râdă de ziua lor. Toate bune și frumoase. „Cu tot cu taxa de curierat, suma totală ar fi de X, la care se adaugă și cadoul simbolic din partea firmei noastre. La mulți ani din nou și multă sănătate”. Răspunsul : „La mulți ani și ție de ziua îndrăgostiților”. Mă trezesc râzând și mulțumindu-i recunoscătoare clientei simpatice, pentru ca apoi să mă și laud colegelor pentru urarea primită…E clar. Ziua îndrăgostiților începe să existe și pentru mine și nu e doar americană… 18 milioane în dreptul meu pe tablă. Mă declar satisfăcută și plec acasă. Decid să nu fixez cu privirea cuplurile din metrou, ca să nu par că aș avea vreo problemă… „Urmează stația Grozăvești, cu peronul pe partea…stângă?” Mă așez pe scaun și îmi găsesc un punct fix în peretele de vizavi al trenului pe care să-l privesc insistent, pentru a părea că am un subiect foarte important la care să meditez! Fără să vreau însă, privirile îmi alunecă spre stânga, unde doi îndrăgostiți își declară iubirea prin săruturi zgomotoase. Îmi vine să râd…până observ că, în afară de o minoră excepție, EU, metroul e plin de copii ale celor doi îndrăgostiți, cu flori în mână și pungi de cadouri, fideli iubirii declarate de o simplă zi…Eu și persoanele trecute de o anumită vârstă decidem să reluăm fixarea punctelor din peretele metroului, formă de negare a vinii de a fi excepții de la regulă și nu majoritate.

M-am decis! O să-mi fac intrarea glorios și o să le declar fetelor că le iubesc de cum intru în apartament. Întorc cheia în broască și scârțâi ca să îmi anunț sosirea. Valuri de râs mă izbesc de cum intru în bucătărie, deși e lumina stinsă. Încerc să remediez situația, dar se aude o voce certăreață: „Gabi Meow, don’t! My eyes hurt!”. Eu, pe un ton hazliu: „Vă iubesc!”. Răspuns: „vezi că tre să cumperi (…) și să faci curat în frigider!”. Cocktailurile cu tărie și suc (și ochiurile cu brânză în cazul meu) reușesc să destindă atmosfera și mai mult și dau drumul celor mai savuroase replici. Ne trântim fără jenă în patul Mariei și povestim și râdem, în amintirea unor vremuri în care astfel de momente erau regula fiecărei seri… Măștile cu argilă, aplicate fără discriminare de gen (Vax a suportat cu stoicism efectele), decid să încheie seara îndrăgostiților. Mă așez din nou la calculator și apăs click pe play! Alt film în tema zilei care abia trecuse… Realizez că mi-e ciudă dar trebuie să recunosc: Valentine’s day există și pentru mine…Mă declar învinsă…

0

0