Ca să scriu…

Scriu din inerție, fără să știu despre ce și de ce… Scriu pentru că m-am obișnuit să scriu, deși mi-a fost greu să înlocuiesc cerneala albastră (blue blue și nu blue black, ca să se șteargă cu picul) și stiloul greoi cu tastele cu sunet identic și fără miros. Scriu ca să simt că rămâne ceva din ziua care tocmai a trecut și ca să nu uit să scriu și cum e să scriu. Scriu… ca să scriu…
Întotdeauna îmi iau avânt entuziasmată dar mă împotmolesc în prima propoziție sau frază, pentru că regulile unui eseu trebuie să fie ca ale unui discurs bine pus la punct. Iar dacă în introducere trebuie să se regăsească indicii despre subiectul care urmează iar eu scriu doar ca să…scriu… începuturile devin obositor de grele. Obișnuiesc să le fentez și să înșir cuvinte care pot să dea prea multe indicii despre orice, și astfel să scap de presiunea propriilor mei neuroni asupra minții mele.
Scriu pentru că sunt tristă și mă las pradă hormonilor plângăcioși înecați într-o melodie emo-„ish” și scriu pentru că îmi vine câteodată să trasez bucuria unei zile frumoase pe o hârtie, ca să o citesc, îngălbenită și firavă, peste ani. Păcat că nu se mai văd în paginile word emoțiile care apasă stiloul pe foaie în urme adânci.
Scriu pentru că încă cred că pot să-mi înșir emoțiile pe hârtie, uitând că sunt atât de multe și uneori atât de intense, încât simpla încercare de a le imortaliza astfel mi le șterge din memorie puțin câte puțin, pentru că mă concentrez și pe „cum” să spun, nu numai pe „ce” să spun.
Scriu pentru că zilele nu sunt niciodată la fel, deși obișnuim să ne plângem de rutină, pentru că după nopți vin dimineți și după soare ploi…și iarăși soare, ceva cu care ne-am obișnuit atât de mult dar care e atât de diferit în fiecare zi.
Scriu pentru că se înghesuie în mintea mea idei… despre ce, cum, unde, când și de ce… Un „de ce” foarte pronunțat, ca o întrebare imprimată vizual în fața ochilor mei pe vecie, de prea multe ori fără răspuns.
Scriu pentru că îmi place să scriu atunci când nu mă constrânge nimeni și nimic să fac asta. Pentru că așa, nimicul despre care scriu nu trebuie să se supună unor parametri de valoare și sens, pentru că „sensul” meu este câteodată non-sens pentru alții…
Scriu nedocumentat, din ce îmi amintesc și din ce simt, fără ștersături și fără muză.
Scriu…ca să scriu…

 

6 thoughts on “Ca să scriu…

  1. erotzushk

    …si scrii frumos… si noua (cel putin mie) ne place sa citim, sa te ascultam in felul nostru, de aici, din fata calculatorului. Si in ciuda faptului ca virgula calculatorul nu poate inlocui hartia si cerneala blue blue, noi (eu cel putin) simt emotia cu care scrii… Si iti multumesc ca scrii! Te pup dulce (pana nu devin prea melancolica :D)!

     
    Reply
  2. Ancutza

    Nici nu trebuie sa stii exact de ce scrii atunci cand te apuci. Vei vedea pe parcurs. Penita te va indruma tot timpul spre un raspuns pe care il astepti de mult timp, spre clarificarea gandurilor amestecate. Pentru mine, tastatura si monitorul sunt departe de felul in care penita si foaia de hartie ma fac sa simt si ma indeamna la scris. Tastatura mi-e mai utila la transcris, caci scrisul mi-l inhiba uneori. Sentimentele puternice nu se lasa mereu scrise sub tacanitul surd al tastelor.
    Scrie, Gabriela, scrie si canta, incanta-ne >:D<

     
    Reply
    1. chgabriela Post author

      >:D< stiu, stiu ca e mai frumos cu penita si foaia rupta de la mijlocul caietului, dar cateodata imi vine sa scriu repede, sa transcriu ganduri, pana nu dispar:) iar tastele ma ajuta la asta… Multumesc din suflet!

       
      Reply
  3. Denisa Botu

    Scrii pentru ca minunea blogului face posibila eternizarea gandurilor si sentimentelor noastre in aparent superficialul online. Scrii pentru ca simti frumos, gandesti curat…bravo, Gabi, ai un suflet tare frumos!

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *