E timp şi pentru asta…altădată…E ceva ce mi s-a imprimat în minte cu duritatea unui tuş apăsat pe hârtie, care nu se şterge niciodată, şi ceva ce folosesc la nevoie, ca justificare a propriei mele absenţe din activităţile pe care mi le propun. Întotdeauna „mâine” pare mai colorat, mai plin de posibilităţi, mai inspirat, mai…disponibil şi mai productiv iar mintea mea nu se oboseşte să analizeze ceva ce oricum…mâine…va avea mai mult farmec.
Dar azi, când ploaia îmi cântă omofon în mii de picături şi îmi prezice despre o ieşire din casă eşuată, îmi iau inima-n dinţi şi mă dedic jocului Adinei, cu întrebări şi răspunsuri şi amintiri de cărţi citite sau…traversate pe diagonală:D.
1. Ce carte nu ai împrumuta şi de ce?
Tricky… Dacă aş ţine cont de ataşamentul meu faţă de o carte şi de dorinţa de a o face cunoscută „mulţimii” sau unor persoane „alese”, aş împrumuta-o cu siguranţă oricui , dar mi-aş face griji în acelaşi timp pentru rezistenţa ei strict „exterioară”. Dilematic, m-aş balansa între a împrumuta o carte pe care nu aş citi-o a doua oară şi între una pe care aş relua-o cu prima ocazie, doar pentru că, în primul caz, nu mi-aş face griji dacă volumul ar mai ajunge vreodată la mine iar, în al doilea, m-aş „hrăni” doar din bucuria de a împărtăşi ceva valoros, urmările „exterioare” devenind secundare. Şi, ca să uzez de ticuri vechi, DECI, nu aş împrumuta o carte care îmi place pentru că îmi place să fie a mea fără foi rupte şi mâzgâlituri şi nu aş împrumuta una care nu îmi place pentru că orgoliul meu de cititor nu îmi permite să dau mai departe veşti false despre cărţi proaste convertite în „bune” doar pentru a fi împrumutate. Şi totuşi, fană a ideii că în orice carte proastă poţi să descoperi idei bune, aş împrumuta orice carte citită fără chef de mine, doar pentru că simpla mea părere nu poate fi singura şi imposibil de detronat. Fără chef să mai continui răspunsul la o întrebare cu provocări de „schizofrenie”, aş împrumuta orice carte prietenilor şi nicio carte celorlalţi iar explicaţiile secundare sunt de prisos aici.
2. Ce carte nu ai recomanda şi de ce?
Stilat, voi răspunde fără să răspund la întrebarea asta, pentru că nu pot da calificative proaste unor cărți care nu mi-au plăcut mie doar pentru că nu mi-au stârnit mie interesul. Ascultând de draga mea profesoară de română din liceu, m-am dedicat obiceiului de a nota din fiecare carte citatele care îmi plac și n-am găsit nici măcar una din care o exprimare, o idee sau o expresie să nu-mi zgândărească puțin dorința de a citi măcar puțin mai mult.
3. Ce carte nu ai cumpăra și de ce?
Simplu…Chiar cred că o carte merită calificative după citire și nu înainte. Iar dacă o carte proastă în definitiv nu se regăsește în biblioteca personală și nici șanse de „împrumut” nu există:))), nu-mi rămâne decât să o cumpăr și să aflu abia după lectură că n-ar fi trebuit să fac asta…
4. Ce cărți nu ai citi niciodată și de ce?
Nu-mi rămâne decât să presupun că e vorba de un stil de carte… Nu aș mai face niciodată greșeala de a împrumuta cărți de la bibliotecă fără măcar să citesc recomandările făcute de alți autori pe una dintre paginile interioare ale cărții, doar pentru că titlurile pot fi adeseori înșelătoare iar un volum cu o poză drăguță care trimite sugestiv la ideea de ochi și de mister poate să păstreze aparența decenței doar până la prima pagină citită. Iar dacă mi se permite să citesc în întrebare și trimiteri la preferințe personale, recunosc fără să ezit că nu, cărțile erotice nu sunt pe gustul meu:))).
5. Ce carte nu ai scrie niciodată și de ce?
Mi se spune câteodată, spre uimirea mea de novice în domeniu, că aș scrie bine… Iar pentru a scrie cum scriu eu nu a fost nevoie decât să trăiesc, să rememorez și să tastez idei. Deși risc să par limitată, n-aș scrie despre altceva decât ceea ce am trăit sau am gândit eu, convertind ideile mele într-o lume ușor ireală, doar pentru că ăsta e stilul meu de a scrie bine și n-am găsit altul până acum:P. Și, ca să accentuez o idee subliniată ușor mai sus, n-aș scrie niciodată cărți erotice:))) și, ca fapt divers, nu sunt convinsă că astfel de volume ar putea face parte din prea larga „gamă” a literaturii.
6. Care ar fi prima carte pe care ai da-o, întru citire, copiilor tăi?
Deși memoria mea vizuală nu acceptă decât rar în completare titluri ajutătoare, excepțiile care întăresc regula în cazul de față sunt „Furnica și porumbița” a lui Tolstoi și „catastiful” de povești de Frații Grimm. Nu voi uita de poveștile nemuritoare pe care le vor asculta cu siguranță la pick up (dacă voi găsi până atunci un ac înlocuitor) și nu la calculator, doar pentru că îmi place mie fâsâitul boxelor la fiecare terminare a discului și exercițiul întoarcerii plăcii pentru o nouă parte, farmec al copilăriei mele. Egoist și limitat, le voi permite copiilor mei să citească ce am citit eu și nu vor avea de ales decât să le placă poveștile cu zâne și zmei pentru început. Însă, dacă cerințele vor fi diferite, mă voi adapta, tristă, noii generații.
7. Care a fost cartea copilăriei tale?
Ca să lăsăm deoparte poveștile preaiubite, cărțile lui Karl May cu Winetou și Sam Hawkins, colectorul de scalpuri, mi-au înseninat zilele cu aventuri cu amerindieni cu tenul închis și părul lung cu nuanțe de albastru, cu prietenii indestructibile, replici hazlii și pericole de moarte înfruntate cu succes de pumnul inegalabil al lui Old Shatterhand.
8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată ai citit-o?
Ca să ies basma curată, o să dau vina, ironic, pe generația de azi, și o sa recunosc smerită că n-am mai făcut de prea multă vreme cadou o carte, din dorința de a nu fi părăsită într-un colț și nedeschisă niciodată de omuleții moderni, cu gusturi prea diferite în materie de cultură sau… non-cultură. Însă, pe vremea când cărțile reprezentau salvarea mea în orice idee de cadou, cărțile alese se voiau neapărat citite de mine mai întâi, ca filtrare singulară dar subiectivă de calitate :P.
9. Ce carte ți-a marcat felul de a fi?
Refuz vehement răspunsul singular. De la „Jurnalul fericirii” al lui Steinhardt, care m-a învățat despre cum se crede în Dumnezeu până la jertfă, până la sinceritatea „Ușii interzise” a lui Liiceanu, din care îmi surâde și acum faza macaroanelor cu brânză, rețetă urmată pas cu pas de dama neinițiată în domeniu, cu o mică scăpare, cea a fierberii în prealabil a macaroanelor, cărțile „mele” m-au învățat mai mult despre mine decât despre ele. Am învățat să glumesc de la Moromete în dialog cu unicul Cocoșilă cel cu „ești prost” ca tic verbal de efect: „-Ai terminat gardul, Moromete?/ -Îi mai trebuie un vițel care să se uite la el”, am învățat să plâng pentru ce trebuie de la Dostoievski în „Amintiri din casa morților”, în care nu viața de zi cu zi trebuie deplânsă, ci închisoarea cu camere strâmte și oameni nevinovaţi, am ȋnvățat de la Amelie Nothomb în „Uimire și cutremur” despre cum să mergi mai departe când viața se uită urât la tine și de la Candance Bushnell în „Lipstick Jungle” că poți citi ca să citești despre lucruri care în mod normal nu ți-ar stârni interesul dar care se dovedesc contextual satisfăcătoare. Și, ca să nu uit de școală și de puținele ei cărți satisfăcătoare atunci când sunt interogate prin cunoștințe și note, am învățat de la dragul nostru Mihai Dinu în „Fundamente ale comunicării interpersonale” despre cum suntem atunci când nu suntem catalogați de ceilalți, când vorbesc despre noi genele și moștenirile noastre, care poartă în ele însele ciudățenii despre care trebuie să aflăm odată și odată. Am învățat de la povești despre happy enduri și iubiri inocente, de la teatrul absurd că replicile aparent aberante pot conține adevăruri mai adevărate decât cele coerente și de la scrisorile prietenilor că mai sunt oameni care gândesc frumos:).
10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?
Dacă aș ști că o să ajung pe o insulă pustie, cu siguranță aș căuta una care să mă învețe cum să supraviețuiesc pe o insulă pustie:))).
11. Ce carte pe care n-ai citit-o ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?
„Ora 25”, și asta doar pentru că mi-a fost recomandată de cea mai bună prietenă… din lume!
12. Cum se numește cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?
Fană înrăită Amelie Nothomb , m-am dedicat „studiului” intens al felului ei de a scrie – ușor și sugestiv – și am reluat din bibliotecă de prea multe ori „Uimire și cutremur”, pe care o recomand cititorilor fără chef, pentru că e scurtă (din păcate și din fericire) și celor „hard”-readers, pentru că e imposibil să nu vă placă.
13. Numește o carte plictisitoare.
Nu cred că aș citi-o dacă m-ar plictisi, iar dacă nu îi acord timp de citire până la capăt, nu am dreptul să o numesc plictisitoare. Cine știe…poate după primele 40 de pagini… impactul nu mai este același:D.
14. Numește o carte pe care ai început-o și nu ai terminat-o.
Spre rușinea mea, varianta de „Război și pace” în 5 volume nu îmi surâde din bibliotecă din rândul cărților terminate. După numai jumătate de volum, am lăsat-o tristă pe masă , în promisiunea că „mâine” este ziua tuturor posibilităților.
15. Povestește-ne cum cumperi o carte.
Copil atras de imagini colorate și de poze, arunc o privire pe copertă și două pe cuprins și pe criticile scurte ale autorilor de pe dosul coperții, îmi amintesc sau „smulg” recomandările prietenilor cu privire la „subiect” și…gata.
16. La ce renunți ca să cumperi o carte?
În cazul în care frumoasa carte care îmi face cu ochiul din librărie nu se regăsește pe rafturile prăfuite ale bibliotecii Facultății de litere, aș renunța la plăcerile cotidiene traduse în bani de buzunar, cu excepția înghețatei cu pepene galben de la Betty Ice (da, fac reclamă) și a ciocolatei cu efecte energizante.
17. La ce nu renunți ca să cumperi o carte?
La cele d-ale „gurii”, implicit și la cele de mai sus.
18. Cărțile cărei edituri îți plac cel mai mult?
Humanitas- Cartea de pe noptieră:)
19. Cât timp a trecut de când nu ți-ai mai cumpărat o carte?
Destul de mult:(.
20. Ce carte/ cărți ai împrumutat ultima dată?
Bineînțeles, „Uimire și cutremur”… care a stat prea puțin la mine în bibliotecă și prea mult în cele ale prietenilor…
21. Care este scriitorul român preferat?
Îmi șoptește prietena mea cea mai cea că e vorba despre ea… „Deci”, după Fedic Ana Maria, care intră într-o categorie specială de scriitori de scrisori superbe, Gabriel Liiceanu, Marin Preda și, tangențial, Marin Sorescu și Camil Petrescu.
22. Care este scriitorul străin preferat?
Știind că pot să îmi permit pluralul: Amelie Nothomb, Dostoievski (sau, după cum zice Toma Caragiu…Tolstoievski), Nicolae Steinhardt, Victor Hugo, etc?
23. Ecranizarea cărei cărți ți-ai dori să o vezi?
Dostoievski- „Amintiri din casa morților”, cu riscul de a sta lipită de batistă.
24. Numește o carte a cărei ecranizare ți-a plăcut mai mult decât romanul în sine.
Tipic și idealist, acord mai mult credit romanelor aproape întotdeauna… În cazul în care îmi permit să traduc efortul de a citi și în bucăți de carte, aș tinde să zic că „Război și pace” varianta extinsă în 5 episoade a câte două ore, mi-a atras atenția mai mult decât romanele.
25. Numește o carte bună cu ecranizare proastă.
Deși am citit doar primul volum din seria Twilight, filmul, drăguț pentru anumite „atmosfere” și contexte „sociale” pentru fete și „antisociale” pentru băieții fortați să adere la „gen”, este destul de superficial pentru a fi criticat cu „bune și cu rele”.

0

0