Gânduri

Mi-am dat seama că nu mai am răbdare și nici chef de atât de multe lucruri încât provocările stau la rând în colțul camerei așteptând atenție. Am obosit fără să fac nimic și mă complac într-o stare de „mai merge așa încă o zi”… Când eram mică nu credeam că e greu să fii „om”. Eram prima care se băga în seamă la orice joc, indiferent dacă îl știam sau nu, dacă îmi plăcea sau nu… Eram atât de entuziasmată de orice încât, nedorind să aștept niciodată să vină rândul meu, strigam de fiecare dată: „Prima-s!” și am făcut asta atât de des încât tata a început să mă strige așa prin casă, în ciuda privirii mele furioase de copil nemulțumit. Știam să sar coarda, să joc șotron fără să ating linia de pe margine, să desenez cu cretă pe trotuar, să împletesc codițe și să pictez cu guașe Tempera fețe de indieni, pentru ca jocul să fie autentic. Și nu era niciodată greu… Uitam când era zi și când era noapte și nu mă deranja dacă trebuia să alerg desculț prin pietre, doar ca mama să nu afle că…iar am rupt șlapii când m-am împiedicat. Și așa aflăm câteodată că avem multe de învățat de la cei care am fost cândva: să nu ne fie teamă, să răspundem „jocurilor” vieții cu zâmbetul pe buze și cu „Prima-s” în program și să nu ne fie frică să încercăm ceva nou, dacă asta ne poate mulțumi și îmbogăți ca oameni.
Acum sunt mai mică…M-am micșorat învățând despre cum ar trebui să fiu și uitând a nu știu câta oară cine sunt de fapt. Acum nu mai zic în față adevărul pentru că doare, iar înainte îl ziceam pentru că credeam în adevăr. Acum accept să aud ce nu îmi place doar pentru că e politicos să asculți, iar înainte fugeam râzând când nu aveam chef să ascult… Acum trebuie să învăț să fiu copil și să nu-mi pese, iar înainte eram copil și voiam să învăț să fiu om mare. Ce ironie!

 

6 thoughts on “Gânduri

  1. Denisa B.

    Ai mare dreptate..si eu am observat ca e atat de greu sa fiu din nou activa, curioasa, sa incerc orice, oricand fara sa stau pe ganduri… ca un copil adevarat, vioi si de neoprit in fuga sa catre cunoasterea lucrurilor “celor mari”.

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *