Online sau offline… That is the question!

Mă descalț, urc tropăit treptele abrupte de lemn de pe hol, mă trântesc zgomotos în patul cu arcuri și îmi pun șosetele cu degete, haios și în mod egal imprimate cu câte o steluță argintie. E frig aici… Cu pilota încolăcită în jurul taliei ascult muzică… muzica mea din orele meditative în care mă prefac subtil că ecranul laptopului e tot ce mă interesează, tastând iritant de multe ori aceleași cuvinte obsesive, crude creatoare de dependență: youtube, facebook, wordpress, yahoo messenger. There you go! Welcome to your virtual life… again…and again…and again. Like, new post, buzz… ce aiureală de cuvinte… Și totuși cu atâta însemnătate atunci când sunt analizate de aproape și în contextul potrivit!  X likes your photo. Nu contează că n-am terminat pagina abia începută din romanul ăla fain! Trebuie să văd ce poză a avut un asemenea efect. O, are și comment? Cu atât mai bine… Buzz! Mă sperii, pentru că am uitat să îmi scot căștile din urechi, după ultimul episod din Chuck urmărit cu atâta chef. Dar, bineînțeles că nu mai contează, când văd că era exact cine mă așteptam să fie și vine cu o vorbă bună sau personalizată haios astfel încât numai eu să înțeleg:)).

Și totuși, la sfârșitul unei ședințe de net intense, în care informațiile enervant de redundante se învălmășesc toate pe un singur ecran, entuziasmul se ascunde în spatele unui regret din ce în ce mai conturat: acela de a fi uitat cine sunt. E ca și cum bătrânețea și-ar lăsa ușor amprenta asupra memoriei mele și ar alege ea pentru mine ce să țin minte și ce nu, astfel încât să mi se piardă din identitate momente care m-au definit de la bun început ca persoană. E ca o balanță stricată, în care nu se știe niciodată ce o să cântărească mai mult într-o zi: realitatea din afara ecranului sau cea din interior.  Conștientă că sunt dependentă de ambele, mă dedic lor inegal și fără echilibru, ajungând la excese de ambele părți: zile în care refuz firul de internet și sunetul stresant de taste și plec într-un loc în care liniștea să fie atât de „liniștită” încât să ajungă zgomotoasă (eventual, o mănăstire pe un vârf de munte) și zile în care nu ies din casă decât cu capul pe fereastră, salutând noua dimineață, pentru ca imediat să mă așez „yoghin” în fața laptopului, commenturilor, buzzurilor, cuvintelor, noutăților internetului.

La ore târzii, când lumea doarme, atât virtual, cât și real, mă dedic unui altfel de search decât cel de google: ăluia de mine, oricât de pompos ar suna asta. Mă găsesc vorbind cu oameni care îmi zâmbesc în fața webcamului și îmi spun de atâta timp că vor să mă cunoască dar mă regăsesc și în grupuri mari de prieteni „performatori” de group-huguri și de râsete în exces, dar care nu-mi pot fi niciodată la fel de aproape ca fetița aia care târâia în spatele meu cutia de table în fiecare zi, trezindu-se la ore exagerat de matinale, pentru a mă conduce pe mine pe imașul copilăriei: ăla cu alergături după vaci scăpate din control și cu goblen cusut pe partea care nu trebuie, ăla care ne aducea bucurii doar pentru că eram împreună – o șâșâită și o zgomotoasă.

Dar, în analiza profundă de „cine ce e și pentru cât timp” îmi dau seama că n-am exista ca oameni fără convenții. Dacă înainte erau traduse prin a merge îmbrățișați pe stradă să cumpărăm pâine caldă de la Mopan doar pentru a vedea lumea că eram mici dar ne iubeam, azi sunt subtilizate prin coduri de toate culorile, care însă ne țin în continuare aproape, chiar dacă distanța în kilometri își spune de atâtea ori cuvântul prin doruri justificabile: fețe zâmbitoare, buzzuri, comentarii, wall posts, scrisori virtuale.

De multe ori mi-e teamă că sunt altfel online decât offline și asta mă sperie. Cineva o să-și dea seama de asta odată și îmi va da remove from friends în ambele sensuri:)). Dar nu îmi ia mult timp ca să realizez că nu sunt singura… Și chiar dacă îmi dau seama că un cui de-al meu n-ar trebui să aibă treabă cu niciun alt cui al altcuiva, mă consolează gândul că undeva, fără ca eu să știu în mod obligatoriu, alți oameni îmi completează bisericuța de persoane ușor ipocrite: cele care reacționează diferit face to face decât atunci când ecranul filtrează cuvinte. Ca să rezum: știu că e greu și că e un real efort să mă cunoști așa cum sunt, dar, dacă vrei cu adevărat, adună-mă de pe unde mă găsești:  aici așa, acolo altfel, azi așa, mâine altfel, căci, până la urmă, tot pe mine o să mă găsești printre rânduri, ca un numitor comun.

Ce s-a schimbat odată cu timpul, în afară de mine? Mijlocul! Am trecut de la scrisori palpabile, cu ștampile și adresă, la cele virtuale, fără caligrafie și fără miros de cerneală. Am trecut de la statul la poarta vecinei cu bârfa în program la messenger și status. Am trecut de la diapozitive și poze care îți iau o veșnicie să le developezi, la facebook și hi5, în care selectiv a devenit „fără număr” (fără intenție manelistă) și în care fotografiile sunt din ce în ce mai multe și mai expresive. Ne-am mutat ușor viața și pe un alt nivel, în care clickul rezolvă mai multe decât poate rezolva o vizită în timp real. Atâtea avantaje și atâtea lipsuri își spun cuvântul de fiecare dată când te gândești  mai mult decât ai face-o în mod normal, într-o seară de duminică rece cu ceață, aer umed și tendințe ușoare de insomnie.

Și totuși, fără a saluta caraghios un prieten bun pe mess, într-o zi geroasă în care nimic nu te-ar face să-ți miști picioarele amorțite din culcușul cald, ziua ar fi mai seacă și mai rece… Așa că: buzz! sal, cmf? BN? Ok! Am plecat. pup. Mai vb!:))

 

8 thoughts on “Online sau offline… That is the question!

  1. Adina

    Mai intai, pentru ca nu ma pot abtine, trebuie sa-ti spun o fraza pe care am retinut-o la un eveniment de PR de acum 2 ani si de care mi-ai adus aminte cu titlul articolului. Fraza suna oarecum cam asa: “nu trebuie sa fii doar online sau doar offline, important e sa fii in-line” (asta e o fraza pentru PR-istul din tine, pentru cand o sa manageriezi tu strategia de comunicare a companiei;) ).

    In al doilea rand, eu nu cred ca esti altfel offline decat esti online, nu te speria:)) Desigur, continuu sa te adun de pe unde te gasesc:D

    In al treilea rand…propun sa-ti faci si cont de Twitter:D

     
    Reply
    1. chgabriela Post author

      In-line…. ce tare suna:P Dupa experienta CIPR, o sa vezi ce in-line o sa fim cu totii:))
      Cat despre on/offline… tu deja ma stii destul de bine in ambele ipostaze ca sa iti mai dai seama de diferente. E mai greu pt cei care ma stiu doar online sau doar offline.
      Am cont de twitter, draga mea, de mult timp…numai ca nu prea dau eu follow-uri:))

       
      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *