Scrisoare către mine

Erai mică de tot când te-am văzut prima oară… cam cât un bulgăre rostogolit încă de două ori prin zăpadă de un copil pus pe joacă. Nu ți-am dat atenție, deși ceva îmi spunea că vom fi prietene bune cândva… Ai crescut repede, poate prea repede, iar lumea te oprea pe stradă să-ți spună că nu poate să înțeleagă cum de ai trecut de la a fi fetița aia prea bronzată, pe care bunicul o alinta „țigancă de la Pătrăuți” la umbra slabă și foarte înaltă, care își căra ghiozdanul pe stradă în goana întrecerii cu mașinile până la primul stâlp, apoi până la al doilea și tot așa…până acasă.
Timpul a trecut repede, fără nicio răbdare, lăsând-ți ușoare riduri pe frunte ca dovadă a anilor care au fost… Riduri de prea multă expresivitate, nu exagera!:))
De multe ori vorbeam seara fără cuvinte, îți amintești? Depănam amintiri și zâmbeam la gândul studentului din gazda mătușii, ăla deștept și cu aluniță deasupra gurii, cu care te întâlneai din… „pură întâmplare” atât de des… Insistam că ar fi bine să se lase de fumat pentru tine…
Te încurajam să scrii scrisori, cât mai multe scrisori, pentru a păstra ceva din frumusețea anilor în cerneală și caligrafie… Și ce mult te mai bucuri acum când descoperi din întâmplare câte una pe sub canapeaua galbenă, unde le ascundeai înainte de ochii celorlalți. Era ceva al tău, doar al tău… și nici măcar azi, când te-ai schimbat destul de mult, nu le-ai înstrăina pentru nimic în lume..
Iar acum… acum ești mai mare! Te uiți la mine cu alți ochi! Ți-am spus că așa o să fie… Cunoști oameni mulți, diverși, vorbești mult, râzi mult, citești… și te schimbi. În bine, în rău, în ambele în mod egal și inegal. Cred, totuși, că nu e bine să uiți de mine când pleci de acasă. Nu, ceilalți nu sunt mai importanți, ți-am mai spus. Fii puțin egoistă… te va ajuta să te ridici și să iubești așa cum trebuie: mult, dar fără excese!
A! Deci mă înțelegi! Normal, doar e simplu! Ca să îi iubești pe ceilalți ca pe tine însăți, trebuie să te iubești întâi pe tine suficient de mult… Adică pe mine…că nu degeaba îți spun atâtea când mă „refuzi” și te uiți nepăsătoare la seriale.
Fii mai curajoasă!Nu trebuie să-ți negi dreptul ăsta! Știi și fără să îți spun eu că ideile bune nu prind aripi singure, ci trebuie împinse de la spate.
Când ne certăm, te rog eu să nu mă lași baltă în cameră și să fugi. Nu-mi uita îmbrățișarea de final, aia de împăcare înainte de apusul soarelui. A zis bine cineva: „să nu apună soarele peste supărarea voastră”! Cum altfel ai vrea să ai un somn liniștit și să mă găsești dimineața zâmbind în oglindă?
Uite, azi ai găsit 10 ron pe stradă. Cu puțină jenă, i-ai ridicat de pe jos și, cu vinovăția unui copil care știe că mărul furat din copacul vecinului nu îi aparține, dar care decide să îl roadă cu de două ori mai multă poftă, i-ai așezat în buzunarul paltonului… în ăla mic, din care pot aluneca ușor din nou pe stradă. Știam că o să te simți vinovată să îi folosești și că o să îi dai cuiva, oricui. La prima verificare a buzunarului, însă, banii nu mai erau acolo. „Vezi?” mi-ai zis…”Pentru că mă simțeam vinovată, a decis altcineva pentru mine”… Să fie ăsta semnul că ești om, așa cum ți-ai promis să fii înainte de toate?…
Și hai, nu te mai plânge! Nimic din ce ai sau nu ai nu e un capăt de lume… E doar un proces. Voi fi mereu aici, să te bat încurajator cu palma pe umeri atunci când refuzi să mai pășești. Paradoxal problemelor pe care le vezi în orice situație, viața e simplă. Dacă vrei să găsești probleme, sigur o să apară din orice respirație mai profundă.
Ți-am spus de atâtea ori să crezi mai mult în tine! Cum vrei să creadă ceilalți, dacă tu nu vrei?
Fii veselă! Te-am văzut de atâtea ori râzând, încât nu cred că există metodă mai bună pentru tine de a fi tu însăți. Știu că ți-am zis să nu exagerezi cu sunetele veseliei și să le dai volumul mai încet… Te mai cicălesc și eu. Nu degeaba suntem prietene de atâta vreme.
Știu! Te-am obosit, ca de fiecare dată, cu filosofia mea ieftină de viață. Poate de data asta o să mă asculți măcar, pentru că știi că nu-ți vreau decât binele. Noapte bună și nu te îngrijoara… Astea nu pot fi numite încă tendințe schizofrenice:))
Yours sincerely,
Gabi.

 

8 thoughts on “Scrisoare către mine

  1. Adina

    Eu si cu mine ne simtim cam in plus comentand la o scrisoare de la tine catre tine, dar trebuia sa iti spunem ca ne-a placut foarte mult:) Va trebui totusi sa ne povestesti mai multe despre “studentul din gazda matusii, ala destept si cu alunita deasupra gurii” 😀

     
    Reply
    1. chgabriela Post author

      “Doctorul mi-a spus ca sunt schizofrenic dar NOI nu suntem de acord cu el”:)) Multumesc.
      Pai, il chema/cheama Ionel. Era/ este brunet cu ochi negri si cu r pronuntat. Stateam de vorba pe hamac la matusa cand eram mici si ma conducea pe strada cand ne vedeam:)) Had a lil’ crush on him once upon a time:P That’s all!

       
      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *