Iar mi-ați întrerupt somnul de primăvară…gânduri încolăcite într-o minte strâmtă, dar în care colcăie impulsuri înlănțuite. Iar m-ați pândit la colțul patului în miez de noapte și ați dat fiori pieii mele adormite prefăcându-vă pentru a nu știu câta oară în suflu profund în ceafă cu sunet abia auzit, dar care îmi răscolește și cele mai mici fire din vârful capului. Iar m-ați speriat cu umbre pe perete, cameleonic ascunse în bătaia crengilor reflectate din geam pe peretele meu albastru.

M-ați confundat iar cu fetița care își ține genunchii strânși în palmele îndoite de frica întunericului prea profund pentru o idee de primăvară înflorită. Plecați din extensiile amintirilor mele și sărăciți-mă măcar azi. E nevoie de loc în mine pentru primăvară iar mintea mea nu are bani de chirie pentru un apartament mai mare în care să vă măcinați zilele și voi…

Nu vă uitați chiorâș la mine…Nu o să vă răspund azi și nici nu o să vă legăn în brațele mele înghețate de lăsarea întunericului. Nici nu pot să vă privesc azi, cu ochii minții, pentru că privirea mă înșeală… Sunt sigură că ați plătit-o bine când ați venit ultima oară în vizită.

Iar ați lăsat urme când ați trecut prin mine. Și doar v-am spus de nu știu câte ori măcar să vă descălțați când îmi intrați în cameră, dacă tot nu sunteți primite cu inima deschisă…

Vă rog măcar azi dați drumul primăverii! O aștept de prea mult timp și acum, când mi-a răspuns cu căldură și zâmbet, stă tristă în urma voastră, ca și cum voi ați fi ajuns primele, și n-ar mai fi loc azi și pentru ea în mine.

Lăsați-mă să dorm măcar, ca-n vis să vă alung și să îmi pară că lumea mea e primăvară acum. Plecați cu totul sau puțin câte puțin pe-un vânt cu suflu mai puternic și să nu lăsați în spate urme ale celei care-am fost… adică să nu vă „descălțați” iar când plecați de pe banca roasă a gândurilor mele..

0

0