Punct. Toate se termină cu el și toate încep cu el.
Ca între două fraze lungi, care trebuie tăiate la mijloc, ca să le poți descifra, punctul s-a așezat între mine și tine…
La prima ocheadă, păreai să fii construit din aceeași substanță ca și mine: una permeabilă, care acceptă toate zâmbetele din lume ca pe cele mai sincere expresii de viață. Păreai chiar să îmi observi subtilitatea cu care îmi așezam părul zburlit după ureche când treceai pe lângă mine. Era oricum deja un tic…
Dar punctul n-a fost deloc subtil când mi-a bătut la ușă. Chiar m-a speriat hotărârea lui oarbă…
I-aș fi explicat că nu poți să desenezi un punct așa…pe nepregătite, între doi oameni care pot fi doar unul… S-ar fi legat lucururile și fără el!
Dar nu m-a ascultat! A insistat că acolo este locul lui și s-a proptit în imensitatea lui rotundă între noi… De atunci încep să văd jumătățile noastre altfel, ca două întreguri diferite. Între întregul meu și întregul tău pot câteodată să văd un mic haos croit de punct peste noapte, ca un păianjen care își exersează îndemânarea antenelor care îi țin loc de degete din plăcere, de dragul artei…
Și punctul mi se vrea prieten: mă face să înțeleg că până la tine este drum lung și anevoios, și că alte puncte sălbatice s-au adunat grămadă și și-au făcut culcuș la fiecare colț. Cum să mă împiedic eu de ele la fiecare pas?…
Mi-a mai zis că tu l-ai trântit în stradă, când ți-a sunat la ușă să te întrebe de sănătate… Că nu l-ai dorit niciodată și că țineai cu ardoare virgula de mână când îi vorbeai. De când sunteți voi așa prieteni buni?
Mie virgula nu mi-a plăcut niciodată… E prea nehotărâtă pentru gustul meu. Are impresia că locul ei e peste tot în lume, fără prea multe vorbe și fără consecințe… Dar poate că ea încă nu înțelege că iubirile slăbesc cu fiecare virgulă…
Și totuși unde este începutul meu? Nu așa era regula? „După frază vine punct după care vine altă frază”? O fi un punct bătrân, care nu mai are forță să dea drumul unui nou început… Sau poate nu își mai aduce aminte! O să îi las diseară, când adoarme, un bilețel pe sub ușă… Pe foaia albă, fără puncte și fără virgule, cu litere mari de tipar îi voi aminti ceva ce poate mulți n-au avut curaj să-i spună încă: ȘI DE LA CAPĂT
Semnele astea de puctuaţie nu pun deloc ordine în(tre) noi….arată alerta nivelului de saţietate de viaţă.
Să fie ‘doi-ul’ cifra care să accepte astfel de semne (ingrate)de punctuaţie?Mă supără matematica asta care se lasă ordonată gramatical!
Pe mine nu ma supara …Sunt doar conventii…
Ma poate deranja sau incita doar…ce pot semnifica ele cateodata!
Ah, ce ma bucur ca mi-am adus aminte de articolul tau si l-am recitit, uitasem ce urmeaza dupa punct. De mult imi bate la usa unul si in sfarsit i-am deschis. Voi renunta la virgule, m-am hotarat! Saracul punct, a imbatranit de cand ma tot asteapta.
Diseara am sa-i scriu si eu un biletel 🙂
🙂 Atunci si de la capat:D :*