Înghesui rochia de nuntă în rucsac, adaug 3 tricouri si ronțăieli inutile și plec la drum, nu fără momente eșuate de memorie rezumate în „am încuiat sau nu ușa de la intrare?…”.

Suntem 4, doar 3 care își știu numele de înainte, fapt pentru care ne facem comode după mai mult de 5 minute de stat țepene pe bancheta mașinii cu o ușă frumos cizelată pe dreapta în „curburi” accidentate. Nu uităm că intrarea nu se poate face decât pe stânga…

Muzica sună surd, apoi tare și încerc să îmi înghit cheful de Dishwalla sau Katie Melua în ritmuri de house care, în ciuda denumirii familiare, nu mă face niciodată să mă simt ca acasă. Mi-aș întinde tentaculele până la butonul din față ca să schimb subtil postul sau măcar să închid radioul…din greșeală…

Gusturile îmi joacă feste și mă obligă, după 6 ore de drum, să repet obsedant în minte melodiile care mi-au mâncat neuronii iritați.
Îmi piere, însă, orice urmă de oboseală enervată în fața măsuței gazdei, așezată în curte, la umbra copacilor, înghesuită între două băncuțe pe care „Roșcățica” își face somnul de amiază în tors relaxant și mișcări leneșe din blăniță.

Fripturi, ciorbe, bere, lichior de ciocolată, pepene, înghețată… sunt devorate fără milă în două zile de vacanță atât de binevenite. Ne simțim ca acasă, proptiți unul lângă altul pe canapea, după un somn în sfârșit bucuros de răcoarea camerelor de la țară, mult așteptata țară…

Nu știm dacă timpul trece sau stă și nici nu ne pasă până noaptea târziu când moșul Ene termină rondul blocurilor și ajunge și pe la noi, în satul în care fiecare se salută cu fiecare, să vestească despre visuri.

Dimineață… ne întâlnim iar, cântăm, vorbim, simțim, și ne miră frumusețea oamenilor pe care n-am avut niciodată ocazia să-i cunoaștem dar a căror prezență e binecuvântată.

Din graba rochiilor și a „gătelilor” aferente, cu nervi de „unde mi-e parfumul sau mănușile sau agrafele” ne rămâne doar amprenta celor doi oameni frumoși, care se țin de mână și își privesc viața din urmă și de înainte cu încrederea pe care și-au câștigat-o împreună.
Din momentele lor, trăite în pași de vals și fotografii vechi, se desprind cadre de mult cunoscute, dar care nu-și pierd farmecul practic: melodiile curg, mâini se prind în hore energice iar buchetul… se agață în mâinile unei fete cu ochi sclipitori și pupile dilatate de bucurie. O nuntă cu aer de munte moldovenesc și amintire de cetate: Casă de piatră, Nela și Mihai!
Vă pupă, Gabi!

0

0