A fost odată…

Și pășesc grațios cu degetele încolăcite peste hopurile care s-au înghesuit în cale, de dragul de a fi acolo fără motiv întemeiat:
Sucul nu încape pe masă, tortul e prea mic, vișinata e puțină, muzica e populară, oboseala e redundantă, zâmbetele ridate de nesomn se înghesuie pe față…
Pas și mai departe, pas și mai departe, pas și am ajuns:

Nuntă ca-n povești, cu rochie albă pe talie de sirenă și ochi verzi mari care zâmbesc în toate direcțiile.
Prinț cu papion și cu grația înțepată-n floarea din piept, care își ia mireasa la braț în drumul spre ce va să fie oricum frumos, pentru că… așa e în poveste.

Locul se bucură de oameni calzi, adunați la mese cu bucuria în vorbe și în îmbrățișări de revedere. Din când în când, tocurile sună pe trotuarul gros care coboară spre zgomotul stins al pădurii atât de primitoare în zi de sărbătoare.

Din flaut și chitară curge muzica, frumos întinsă peste suflet și răspândită-n porii deschiși în fața noutății sunetelor și a poveștii pe care oricine o poate simți în felul lui. Și nunta e binecuvântare…

Tortul e un deliciu: amestec de ciocolată, vișine, nucă și multă bună dispoziție, îndeamnă la reunire în jurul meselor ovale, peste care fiecare își aruncă vorbele bine gândite, în replici nicioadată seci când sunt spuse-ntre prieteni.

Din strângerea de mână a celor doi, cu degetele unite ca-ntr-un sărut al simțurilor, îndemnul la poveste nu se poate șterge, pentru că nu-i poți fura basmului dreptul la sfârșitul așteptat: și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

La mulți ani de poveste, Ema și Ilie!

Vă pecetluiesc începutul cu o îmbrățișare strânsă și cu îndemn de fericire!

 

8 thoughts on “A fost odată…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *