Fire…

Suntem legați unii de alții…

Fire deloc sesizabile, elastice, care permit flexibilitate și curaj, joc și revenire. Le încâlcim fără voie sau intenționat, bucuroși de cunoștință sau oripilați, fugind de descoperire și totuși revenind, cu ochii mari și permeabili, care privesc și văd cum curge diferența în suflet. Le descâlcim și ne revenim, răsuflând ușor aerul deja cunoscut, dar pierdut în noutatea firelor încâlcite.

Le aruncăm cu speranță, ca pe o undiță care respiră largul apei, în așteptare. Se prind de ele oameni, diferiți sau ciudat de asemănători la o primă impresie, cu vise și planuri, cu talente… cu suflet. Le împărțim fiecăruia puțin din noi, îi înconjurăm cu firele noastre elastice și colorate și îi strângem alături de noi, cât mai aproape, într-o îmbrățișare din care n-ar vrea să mai scape. Le dăm drumul apoi, lăsând firele să respire, relaxate, din încordarea emoției.

Le strângem câteodată în jurul nostru, desprinse de toate celelalte fire… Dezamăgiți de întâmplare, le limităm… ne îmbrăcăm în circularitatea lor pe lângă trupul istovit de plâns, ne trezim simțurile în tăcere…

Dar iar, când firele noastre cerșesc oameni, nu le putem rezista… Ne dedăm exercițiului cu bucuria unui copil care-și împletește șireturile de la adidașii noi și aleargă afară, să îi arate tuturor. Ne descoperim vorbind despre noi în timp ce firele magnetice se prind de oamenii plăcuți din cale, sinceri, fără convenții, ca și cum am vorbi acum pentru prima și ultima dată…

Iar seara… seara firele obosesc, prind ceva din rigiditatea somnului și se întorc acasă. Adorm lângă cei dragi, fire obișnuite să îmbrățișeze cunoscutul, să se refacă în sunet de noapte bună copilăresc și știut de atâta vreme, să viseze, să asculte muzica sufletelor. Pentru că așa sunt… firele mele.

 

6 thoughts on “Fire…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *