Polemică: optimism și pesimism

– Nu mă judeca… noi semănăm, mai bine decât crezi sau decât știi!
– N-aș putea să te judec. Doar că dezamăgirea replicilor te coboară puțin în ochii mei, în ochii puțin stinși de ceea ce spui fără să gândești sau gândindu-te că oricum nu contează.
– Vorbele… vorbele sunt mori în vânt, niciodată suficiente pentru ce aș vrea să spun de fapt. Sunt convenții moarte, triste, singure…
– Te reprezintă prin ceea ce alegi, rezonează în mine, sunt acolo când eu n-aș vrea să fie, vorbesc despre ceva ce mi-aș dori să rămână în tăcere.
– Dar asta sunt eu de fapt… Nu pot să-mi neg dreptul de a gândi… de a spune ceva ce bate la ușa cuvintelor, chiar dacă triste, dezamăgitoare, reci…
– Te știu suficient încât să îmi dau seama ce ai putea gândi. Dar nu asta mă supără. Mă doare că nu taci când ai putea să o faci, fie măcar din diplomație, dintr-un motiv tâmp dar acolo pentru mine. Pentru că ceea ce spui deja rezonează în tine de două ori mai mult decât numai dacă ai gândi și n-ai da frâu liber cuvintelor.
– De ce ți-ar păsa? Oricum nu mă pot schimba. Sunt… cine sunt, suficient mie însumi în ceea ce n-aș vrea să fiu dar sunt… pentru că nu e loc de luptă.
– Pentru că văd prin tine câteodată. Pentru că iubesc ceva ce trebuie să fie în tine și este… dar ascuns în spatele umbrelor pe care le afișezi cu sau fără motiv, doar ca să fie acolo… negre, fără loc de schimbare, fără speranță.
– Ce ne poate lega pe noi? Nu vezi…? Nu vezi că speranța moare la fiecare pas, în fiecare viață irosită într-un accident aproape ilar de mașină, în fiecare moarte fără motiv, în fiecare viață fără sens?
– Ce leagă visele, îmbrățișările calde, surâsul amintirii, fiorii atingerii între degetele străine, căldura obrazului lipit de obraz, cuvintele nespuse dar simțite, mângâierile, ce leagă cerul de pământ în rugăciune…
– Iubire… cuvânt abstract și nesigur… Mă leagă de tine fără sens, îmi înapoiază ideile despre vid. De ce ar fi în mine loc de speranță?
– E aici, privește! Ai toată viața înainte, una pe care trecutul nu o poate scrie în culorile prezentului pentru că… după cum știi… indiferent de trecut, ai un viitor fără pată. Trebuie să vrei!
– De ce?…
– Simplu! Pentru iubire!

 

4 thoughts on “Polemică: optimism și pesimism

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *