Momente

Îți doreai să-i spui… Poate nu să-i spui cât să transmiți. Sincer, natural, cu mâna pe braț în semn de căldură, cu îmbrățișare de revedere sau de plecare, cu ceva care să iasă în evidență prin diferență, prin tine cum nu erai și ai început să fii sau cum voiai să fii de atâta timp.

Stânjenitor: salutul e jenat, evitare de priviri și indiferență neplanificată dar menținută ca scut, ca teamă de ceva ce poate fi mai mult. Cuvintele nu curg, se încurcă, se limitează unul pe celălalt până la tăcere, una care vorbește despre ceva ce nu poate fi spus dar se simte.

Așteptare: a momentului revederii, în care totul să curgă frumos, ca într-o poveste, fără crispare, fără personaje negative în final, fără încrutare în riduri nedorite. Pentru că oricum, „ce-i al tău e pus deoparte”, cum râde bunica de atâtea ori când te vede și te întreabă de… nuntă, că așa e la modă.

Final: nu, nu se poate termina așa! Să lăsăm cuvintele să vorbească, să râdă, să se împletească în sens și coerență, să convingă. Dar cuvintele sunt imune la evocări și implorări, se ascund, după privirile care evită, sufletele care simt, emoțiile care tremură. Și ne rămâne visul…

 

4 thoughts on “Momente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *