Conştiinţă

Te plângi că e frig, că prin căciula de iarnă şi ochelarii prăbuşiti pe nas, viscolul taie respiraţii, că te împotmoleşti în fiecare pas şi ţi-e greu. Te plângi că la birou e prea cald şi afară e ger, că iarna îşi cere drepturi nemiloase şi că tu încă porţi geaca de anul trecut, aia care nu prea îţi mai place.

Cât de puţin contează…

Treci pe lângă ea aproape în fiecare zi în drum spre birou. Ea nu are şi tu ai; sănătate, bani cât să-ţi plăteşti chiria şi să şi mănânci, ani.

De câte ori uiţi că “bogăţia omului este omul”? (aşa ne spunea cineva odată)…

Dacă-i dai te ia de mână şi plânge. Îţi spune povestea ei cu răbdare şi ţine în mână o foaie de ziar plasticată, viaţa ei. Te priveşte-n ochi, îţi zâmbeşte trist, şi îţi mulţumeşte sincer, iar tu pleci mai departe cu sufletul fărâmiţat şi mic şi cu visele înjumătăţite de sens şi de motiv.

Şi conştiinţa îţi bate la uşa sufletului şi îţi aminteşte că, în comparaţie, întotdeauna problemele tale sunt mai mici, poate chiar infime, privite de departe. Că lucrurile pe care ţi le doreşti sunt suprafaţă, machiaj, şi că nu ştii de atâtea ori nici să trăieşti, nici să împarţi.

Şi acum gândeşte-te: chiar contează? Mai mult decât pentru doamna din Pipera cu viaţa ei în mâna întinsă?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *