Poate ştii şi tu momentele alea în care te simţi bine şi prost în acelaşi timp, când motivele se îndeasă şi se înghesuie din ambele părţi, luptându-se şi contând inegal şi egal, mult… Unul roade pe dinăuntru, remediabil dar neputincios pentru clipă, altul minunează prin prezenţă şi joc, unul adorabil, cu oameni frumoşi şi veseli în jur.

Orele trec. Ceaiul încântă. Cremă de căpşuni, prăjitură cu multă ciocolată pentru atmosferă şi un joc, unul nou şi captivant (“Activity” pentru cunoscători:D). Schizofrenic, motivul apare iar, umbrind frumuseţea momentului cu vina unei măşti ieftine, dar care mi se potriveşte azi. Pentru că uneori scuzele nu înlocuiesc o promisiune încălcată, indiferent de cauză.

Şi râdem. Ceaiul curge cald în căniţe colorate, veselia se lasă trăită zgomotos, în desene, mimă şi vorbe, trei contexte la care ne adaptăm ireproşabil contra-timp, unul frumos resimţit de o clepsidră minusculă, care intensifică fiecare reacţie, o restrânge, o amplifică în stres de minut. Şi soarta echipelor stă în imaginaţie şi rapiditate în reacţie. Iar noi, comunicatori şi PR-işti veritabili, le avem din plin,… fără modestie…

Ştii? Vina e cu atât mai mare cu cât îţi dai seama că ceea ce ai făcut nu ţi-ar fi stat în fire în mod normal. Dar te poţi surprinde pe tine însuţi la fel cum surprinzi pe altcineva, căci în sine zace poate încă neactivată şansa de a fi bun sau rău, de a da glas unei măşti sau de a fi sincer… Şi îmi pare rău, chiar dacă vor fi momente în care să mă răscumpăr, vină conştientă mai mult prin scuza ieftină, decât prin decizia în sine. Şi ştiu că un moment eşuat contează întotdeauna mai mult decât cele în care te-ai ridicat la nivelul aşteptării, pentru că surpriza unei alegeri proaste demonstrează că, până la urmă, lumea nu te cunoştea suficient de bine… Şi asta deranjează pentru că eşti, deodată, în afara cercului protector de cunoştinţe în care te aflai până acum, deranjează prin surpriză.

Dar continuăm să fim veseli şi prezenţi! Ne dedicăm jocului cu o ardoare intensă. Clepsidra ne captivează privirea şi ne ridică vocea, ne agită mâinile în gesturi, ne mişcă imposibil pixul în desene conturate gros şi zgâriat, cu emoţie. Regulile jocului ne devin reguli de viaţă pentru 3 ore în care destinul nostru stă în cuvinte compuse sau simple, atât de greu de ghicit câteodată: “suprafaţă de temperatură”, “ştrand de nudişti”, sau atât de intuibile: “scăriţă”, “fotomodel”… Ne place revederea. Ne zâmbim cald sau ironic, ne amintim şi glumim, cât mai mult, pentru că e minunat când viaţa poate fi redusă, măcar pentru puţin timp, la o idee frumoasă şi simplă, în care copiii îşi joacă şansele în reguli care nu trebuie explicate sau complicate, ci doar trăite sincer.

Şi-mi pare rău că gustul serii a rămas dulce în suflet… Iar dacă aş şti că un “regret” sincer ar schimba ceva, l-aş zice. Dar nu-i pot lua gestului meu neaşteptat dreptul de a conta ca negaţie a ceea ce sunt de obicei, pentru că o promisiune încălcată este un început a ceea ce nu ştiam că sunt şi vreau să nu mai fiu. Aşa că rămân la ideea unui sfat simplu: Nu promite niciodată ceva ce ştii că poţi să încalci! Pentru că în promisiune stă aşteptarea cuiva să o duci la îndeplinire, chiar dacă ţie ţi-e greu sau uşor, pentru că poate să conteaze mai mult decât crezi, chiar dacă e vorba de ceva simplu. Fii tu! Aşa nu rişti să schimbi păreri despre tine, ale altora, sau mai ales… ale tale.

Veselă şi tristă, mă întorc la motiv. Pentru că există, chiar dacă nu mai contează.

0

0