Teama așteptare

Teama… îți umbrește visele și îți construiește ziduri în fața dorințelor, îți izolează gândul în tăcere, una care țipă neputincios pe dinăuntru, îți consumă timpul construind drumul spre înapoi mai mult decât spre înainte și îți face din viitor un trecut uzat, spre care revii fără idee, instinctual. Pentru că, până la urmă, trecutul are siguranța faptului consumat…

Rece, cu tremur emotiv resimțit în ceafă, teama te blochează în așteptare… Paradoxal dorinței de a zice sau face ceva, aștepți, dar îți dorești rezultatul luptei, deși efortul tău unic e așteptarea…

Teamă de a spune ceva care poate să conteze în plus, la fel de mult cum poate să conteze în minus. Teamă de cuvinte care pot să aibă o rezonanță prea puternică în celălalt, și pe care o transformi din nou în așteptare… Pentru că nu vrei să termini ceva ce nu știi să începi, pentru că ți-e teamă să nu epuizezi și ceea ce crezi că ai.

Coincidență… Cum poți să o aștepți, când sensul ei stă în surpriză? Și totuși o aștepți ca pe o revelație, neștiind să o justifici sau să o conturezi într-un tipar. O aștepți pentru că nu poți să o provoci…

Și în așteptare e luptă. Poate seacă, poate neînțeleasă, dar luptă. Cuvintele își simt izolarea, neputința, și câteodată mor, sufletul își întunecă visul, îl alungă, îl relativizează, tremurul își simte agitația degetelor încordate, ochii își pierd din strălucire… E teamă și luptă în așteptare…

Și nu e simplu să fii… când teama îți îngheață avântul și așteptarea își cere tăcerea luptei aparent atât de comode… Pentru că de foarte multe ori un „da” sau un „nu” sigur, deși poate ți le dorești diplomate și treptate, te pot salva mult mai repede decât o așteptare continuă, lentă, căreia nu știi să-i dai contur printr-o întrebare clară, cu răspuns cert. Și te temi din nou și lupți, așteptând…

 

3 thoughts on “Teama așteptare

  1. Pingback: nu ştiu ce fel de animal nocturn | absolut obişnuit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *