Suverană zilelor săptămânii, cu privire de regină și tărie în oasele bătrâne, duminica își cere victimele cu răceală, fără loc de refuz, plenar. Își întinde mânecile lungi, își fixează privirea – țintă și își începe jocul, din care nu poate ieși decât învingătoare…
Nu știe să joace corect, pentru că nu există reguli, nu în afara ei.. Te țintuiește pe un trunchi de copac bătrân pentru ore, fără să o poți înfrunta, fără să te poți opune… Odihnă în drumul soarelui fierbine la porunca duminicii, pe un trunchi cu miros timid de primăvară. Timpul trece sub vraja ei, fără cale de întoarcere, lent, pentru că și-a pierdut ceasul în lumina parcului cald.
Cișmigiul se topește vizibil, își freamătă petalele de ghiocei și viorele și își dezmorțește iarba a verde și căldură.
Oamenii se mișcă greoi, în pas de plimbare, rolele zdruncină trotuarul ud în zgomot iar copiii râd cu mâinile înghesuite în ale mamei, râzând, pentru că locul de joacă e aproape…
Duminica știe că încântă și se joacă de-a oamenii, cu talent de școlăriță timpurie. Îi înghesuie pe băncuțe strâmte, îi aleargă pe alei retrase, îi forțează să-și strângă mâinile până transpiră iubire…
Lumina chipului se vrea surprinsă în fotografie. Un cadru, două și se rotunjește suta, pentru că oamenii sunt de mult sub puterea duminicii. Proiectoarele își plimbă ecranele pe fețe, storcând energii, captând culori, rumegând reacții. Picior peste picior, domnișoare vesele își flutură degetele prin păr, pentru că știu că sunt privite, și își vând talentul în zâmbete…
Cald, cu nuanță de vară de mult timp ținută la naftalină… De sub tricouri, pielea își etalează porii însetați la soare, unul copt peste noapte, rotund.
Și duminica nouă cântă la garduri o muzică veselă, colorată, mângâindu-și supușii egal, cu aromă de floare proaspătă, cu petale reci. Le adună visele și le amestecă, până se confundă, pentru că sufletele au nevoie de magie la fel cum stomacul are nevoie de fluturi, în doze mici și mari, din când în când, mereu…
Din partea mea, Duminica poate sa se supere cat o vrea, dar eu o prefer pe surioara ei mai mica, Sambata:))
eu prefer vinerea. Asteptarea e mai dulce:))
Ah, da, si Vinerea e o dulceata de zi:))
Vinerea, sambata si duminica… 3 preferate din 7…
mie-mi place miercurea, e ziua mea liberă( înainte îmi plăcea lunea, “duminica actorilor).
Miercurea e mijloc de saptamana… Bucuria ei e, in primul rand, ca e urmata doar de joi si vineri:D
Pingback: Mi-a placut cum au scris (30) « Fara titlu
eu am ajuns sa le iubesc pe toate la fel! le veti iubi si voi cand veti fi batrane! 🙂
Fiecare zi cu frumusetea ei pana la urma:)
cand e fain, e fain! poezia zilei soarelui! 🙂
si a lunii sper s-o fi recitat si azi asa cu inspirtie, sarm si arta! toate bune, Gabito! 🙂
Multumesc:) Un soare cald pentru toata saptamana sa ne fie. Iar tie, un inceput de saptamana minunat!
Eu abia lunea mă odihnesc cel mai bine.
Daca numaram, pana la urma toate zilele saptamanii sunt iubite, doar ca de oameni diferiti. Odihna placuta:D
Mai vreau o duminica de somn 😐 Saptamana asta mi se pare groaznica 😐
De maine incolo va fi mai usor. In fiecare zi e o urma de weekend:D
Foarte interesant. Un blog plin de feminitate. Adică emană pur şi simplu un parfum floral. Bravo Gabriela 🙂
Multumesc din suflet:) Bine ai venit!