Există momente în care uiți să te mai plângi, chiar dacă firea o cere cu neastâmpăr. Oricum nu te ajută cu nimic… Nu știe decât să adauge intensitate din vorbă-n vorbă, repetitiv și inutil, până ajungi să îți asumi o milă nesfârșită pentru ceea ce ești sau ți se întâmplă și uiți că, de fapt, tu ești cel în măsură să schimbi ceva…
Sunt momente simple, curățate de regrete, împlinite într-o seninătate pe care simți că n-o meriți, dar de care te bucuri plin, cu zâmbetul pe buze, molipsitor, vioi. E ca și cum ai fi cărat o greutate rece pe umeri, de care ai învățat acum să te lepezi… Ca atunci când o îmbrățișare îți trezește pielea în tremur de bucurie și de sens. Ușor, uman și simplu… Natural.
Continue reading
