Stare de veghe… Mi se perindă în parfum de iasomie prin fața ochilor, mă ademenește, îmi trezește simțurile. O cuprind și îi slujesc, fidel, cu accent pe fiecare virgulă, pentru că punctele nu mi-au plăcut niciodată…
Îi caut momentele: sunt mai multe așteptări decât trecuturi, și asta o întregește frumos și subtil, ca vârfurile unor linii curbe care unesc un cerc. Încă puțin până la perfect…
Îi admir răbdarea, clasică… S-a lepădat de ticul nervos al degetelor pe birou, repetat, așa cum a învățat-o odată un copil: ca un val… Așteaptă și caută, fidel, mirosind urme și adunând semne, ca-n basmele cu încercări și tărâmuri. Știe oricum că își are undeva capătul drumului, așa că alunecă în pași fermi în propria poveste. Hotărât…
Câteodată îi simt pulsul inimii. Ticăit de ceas cuminte, crește cu fiecare așteptare atinsă pe margini, chiar dacă niciodată împlinită întreg, cu fiecare coincidență fără regrete, cu fiecare pas spre ceva ce pare a prinde formă, cu fiecare emoție agățată din greșeală pe un drum ce nu se știe cunoscut, dar care pare atât de natural de urmat…
Îi șterg, când nu mă observă, din trecut. Pentru ca bilanțul să iasă întotdeauna pozitiv. Obișnuiește câteodată să-și calculeze efortul. Împarte orele și zilele în absențe și răspunsuri. O fentez ștergându-i din absențe și din numărul orelor petrecute în vanul așteptării fără rost. Oricum timpul e relativ…
Îi mulțumesc pentru grijă. Pentru că, de când o știu, își prinde nerăbdarea în cui pentru mine și vorbim despre cum, de fapt, lumea mea i-o poveste, una pe care încă nu știu s-o trăiesc simplu, dar pe care mi-o asum copilăresc, cu toate umbrele.
Și-mi cântă, când ceasul inimii bate a prea multă așteptare, o melodie de suflet, care nu are nevoie de cuvinte, pentru că i le compun oricum, de fiecare dată, altfel…
fu o zi faina, deci!
si maine tot asa! 🙂
O zi plina. Cu momente, impliniri si asteptari… Inca asteptari. Si maine:)
Somn usor!
vestea cea buna fu rostita
semn ca domnita se vrea odihnita
incarcatura, patos si usoara nerabdare
umplura de farmec o zi, de altfel cam obositoare!
somn usor! 🙂
Ce frumos scrii tu:) Multumesc… Da, surprize multe intr-o zi obositoare…Imi gasesc eu odihna in somn si uitare:)
Noapte buna!
martele din zori accentueaza
indarjirea s-atinga s-altceva
dara cugetul echilibreaza
inspirand si actiunea, da! 🙂
celestul instelat vegheaza somnuri! 🙂 odihna cu/fara visare, dupa preferinte/posibilitati!
ce frumos ai scris,felicitari,frumoasa si poza
Multumesc:) Pozele sunt frumos alese… Nu imi apartin:D