Început

Mi-am filtrat substanța. Am trecut-o printr-un strat subțire de trăiri indecise și gânduri confuze și am vărsat-o la loc în mine. Am simțit un zbucium necunoscut, ca atunci când guști pentru prima dată ceva amar, când te aștepți să fie dulce.

M-am încărcat cu umbre ciudate, unele lungi și subțiri, ca atunci când lumina se joacă în pereți iarna, când e lumina stinsă, și desenează crengi în non-culoare pe varul șters, în povești. În locurile încă neocupate s-au instalat strâmt picuri de speranță albă, dulci, cu aromă de cocos stins în lapte. Mi-a venit să râd, fără motiv, și să-mi îngrop rămășițele într-un bagaj imaginat pe-o bicicletă, să-mi așez sandalele aurii în picioare și rochia albastră pe bronz și să plec…> Ciudat cum „a pleca” nu mai lăsa deodată urme. Priveam înapoi, dintr-o obișnuință fără bază, și nu mai vedeam urmele roților în noroi, nu ca atunci când mă urcam pe bicicleta roșie dimineața și îmi adunam forțele să pedalez în ploaie pentru că nu mai era pâine…

În spate nicio urmă. Iar în față numai începuturi…

Iar apoi, treptat, substanța s-a îngroșat, aproape omogenă, amestec de umbre și doze mici de speranță, fără formă, fără lege. Mi-am devenit propria întrebare și mi-am construit răspunsuri, încet, curățând umbră cu umbră de rădăcini și semințe.

Mi-am înecat rațiunea în suflet și sufletul în rațiune, repetat, până când, balansându-se, și-au găsit echilibrul, pas cu pas, moment cu moment… Câteodată, când recunoșteam pe față că îl prefer, sufletul își întindea forțele și blocha argumente, jucăuș, sugrumându-le-n speranță, colorându-le cu aroma stinsă de cocos pe care am început s-o recunosc. Și atunci îmi făceam iar bagajele și plecam pe-o bicicletă roșie, veche, dar pe care încă o iubeam…

Pentru că nimic nu îmi zâmbește mai frumos ca începutul.

 

25 thoughts on “Început

  1. Mishuk

    …o tură cu bicicleta pe linia orizontului e ceva….chiar şi pentru mine!
    dar ce te faci când este veşnic ziuă, locuieşti într-o zonă aglomerată…feţe şi umbre fără forme!
    nu mi-au plăcut niciodată bicicletele….când eram mic aveam coşmaruri…şi totuşi….am învăţat să pedalez….viaţa e ca mersul pe bicicletă…cazi, te ridici…şi o iei de la îceput!

     
    Reply
    1. chgabriela Post author

      🙂 Mie mi-au placut bicicletele intotdeauna. Totusi, cred ca nu sunt o varianta buna pentru Bucuresti… Nu pentru mine cel putin. Doar seara, cand e frumos afara si se gaseste loc pe strada sa pedalezi.

      Daca viata e ca o bicicleta, imi suna foarte optimista:)

       
      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *