Viața? Un cântec…

Câteodată îi încurci corzile, stângaci, și, nevrând să recunoști, continui… Acord, dezacord și tot așa, până armonia își cere dreptul și te întorci cu capul plecat pe linia vieții tale. Pui atunci corzile deoparte și privești: un drum pavat cu litere mari și mici de culori infinite. Le alegi aleatoriu până din culori răsar cuvinte, unele care parcă au sens pentru tine.

Alteori, încerci să îi cânți notele. Grav, acut, dezechilibrat, fără norme, un haos de sunete prea pline sau sparte, stridente. Continui, pentru că nu cunoști jocul ăsta fără reguli, iar surpriza, chiar dacă diformă-n melodie, îți stimulează simțurile. Grav, acut, acut, grav, până partitura își cere notele pe portativ, matematic. Le combini și le așezi frumos, cu pauze, pe linii, muzical, până se transformă în melodie…

Din când în când o gâtuiești, afon. Sunetele nu știu să curgă din buze precis, pe notă, ci se îngesuie mai sus sau mai jos, supărător și inegal. Îți încerci limitele și renunți. Dai vina pe gât și pe ceaiul pe care ai uitat să-l bei de dimineață și uiți că, odată, îți cântai sufletul frumos, fără pată. Și tu care credeai că a cânta e ca mersul pe bicicletă: odată învățat, nu se mai uită…

Și da, de multe ori, îi simți sunetele vibrând în nas și în ochi, în tremurul degetelor și în buze. Și atunci știi că ai cântat-o bine, fără măcar să te chinui, natural… Și rămâi cu ochii-n soare, cântând, fără să vrei să mai pleci vreodată.

 

17 thoughts on “Viața? Un cântec…

  1. Ciprian

    Uneori cantecul (viata) are nevoie de pauze, de liniste pentru a putea continua cu mai mare entuziasm. 🙂

     
    Reply
  2. ...

    pentru unele persoane viata in sine este un cantec iar pentru altii nu este nimic,acum depinde din ce punct de vedere vezi viata

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.