Cântec și flori

Unele zile încep prost, pentru că plouă în tine mai mult decât afară, fără motiv sau cu motive indecise, pentru că oamenii parcă nu mai știu să fie oameni cum îi vrei, ci doar sunt, pentru că nu mai ai loc în suflet pentru dezamăgire și nu mai accepți…

Și brusc, primești o palmă. Una care doare, pentru că nu o aștepți și pentru că te trezește la realitate. Te simți măgulit deodată de tot ce se poate întâmpla într-o zi pe care de dimineață ai fi vrut să o ascunzi într-un buzunar și să nu-l mai deschizi vreodată. Oamenii își schimbă încet culoarea, prind suflet lângă tine și te molipsesc, de viață, de cântec, de zâmbet, de tot ce aveai nevoie și nu știai, de tot ce poți primi și nu credeai…

Alb, negru… Unii trișează și ascund culori pe costume și rochii, prefăcându-se că nu știu codul sau știind că nu contează atât de mult cât s-ar crede.

Cântec, plin, divers, cu aromă de corzi triste și de voci ritmate sau lente, în tandem cu linia desenată zbuciumat sau fin de maestru. Și simți… cum muzica doare sau vindecă, râde sau plânge… Îți trezește porii în tremur și sufletul în dorință de mai mult… de la suflet.

Lalele. Împărțite, au culori mai frumoase…

Ceai, salată, prăjitură. Vorbe, multe vorbe împrăștiate în jurul paharelor de plastic, voios și cu chef de viață, deodată redescoperit, deodată mai plin. Revedere. Emoții și suflet. Frumos…

În ton de noapte bună, vă dedic…

Suntem NOI:)

 

25 thoughts on “Cântec și flori

  1. ch3815h

    si de undeva din inaltimi
    incepu de ieri sa mai si cada
    ceva apa-n miliarde picaturi
    in suflete iscatu-s-au rodiri.

    fie ploaie, deci! 🙂

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.