Ce știi tu?…
Eu știu…
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Și-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrățișare…
Ce știi tu?
Eu știu…
Că sufletul ți-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Și vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absență…
Ce știi tu?…
Eu știu…
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simți cum trece timpul
În suflet și
Râzi rece,
Când clipele se pierd…
Ce știi tu?…
Eu știu…
Că tu-mi ești plus din minus
Că dorul mi-e dușman
Că ploaia mi te fură
În vis și
Somn absent,
Că vreau să vreau
Și simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ…
Nu stiam de abilitatea ta de a scrie atat de frumos. Sunt cuvinte fragile cu o forta imensa de sensibilizare. Felicitari! Iar melodia numai buna de ascultat seara. 🙂
Multumesc:”>. Nu stiu ce sa spun altceva decat multumesc si ma bucur ca iti place ce scriu… O seara cat mai frumoasa si somn usor!:)
Pingback: polimedia.us/fain
Multumesc din suflet:)
Multumesc mult:)
“Eu știu…
Că tu-mi ești plus din minus
Că dorul mi-e dușman
Că ploaia mi te fură
În vis și
Somn absent,
Că vreau să vreau
Și simt cum simt”
mi-a placut mult aici…
Ma bucur mult:) Multumesc…
de unde stii tu ca stii ce stii?
dubii n-ai, doar certitudini
incat masa din lemn sa fie
iar pamantul, lut si far’ de apa
doar praf, ce se mai ridica
atunci de peste tot…
deci, ce zici tu?
ca stii?
iar zici ca stii, sau nici macar pe-asta?
🙂
Pana la urma stii ce crezi, nu?:)
desigur! 🙂
unii nu stiu sa creada!
da… eu cred mai mult decat stiu:)
Mi-a placut ideea plusului din minus. 🙂 Si imi place mult Einaudi.
🙂 Einuadi e unul dintre pianistii mei preferati:D Multumesc…
foarte frumos…atata inspiratie..cred ca tot timpul scrii:)..felicitari!
Cate putin, in fiecare zi… Incerc macar. Multumesc!
ma tem uneori sa simt; de-as fi mai aproape n-as rezista sa nu te-ating; cu degetele mele din lut ars crezi c-as putea sa simt! dar ochii! ar putea sa simta ce simti si tu! ma-ntreb ce dor si seceta ascunde vesmantul tau alb de casmir! caci apa-lumina curge din mine si umple setea ce striga din tine; nu te grabi, mai lasa si pe maine; voi fi aici de vrei, doar pentru tine si cheama-ma cand pasii ingenunchiati de lacrimi prea osteniti spre colbul lumii se inclina si aripi de lumina imi voi pune, sosi-voi intr-o clipa urmandu-ti glasul de argint …
Cat de frumos… Tu nu stii sa scrii decat in poezie:)
e doar rostire de cuvant intre un suflet si un alt suflet, doi pelerini, calatorind spre tinutul Curcubeu de la capatul lumii unde marea intalneste cerul … 🙂
Daca exista locul asta, trebuie neaparat gasit:)
urmeaza-ma si o sa vezi! caci dincolo de ce te temi, sunt doar tinuturi insorite, limanuri argintate sclipind in Soare, copaci infloriti, dealuri si campii cu iarba moale …; desculta vei merge si nu te vei rani si glasul tau in cantec va strabte calea alaturi de viersul dulce al pasarilor cantatoare mii si zeci de mii …; in rauri iti vei racori piciorul si setea iti vei potoli …; hai, vino si mai multe vei vedea decat pot eu a povesti … 🙂
Cum spunem. Esti tot o poezie:) O sa urmez visul. Nici n-am alta varianta. Fara el, nu sunt eu…
genială poezia …
îmi place muult =)
Multumesc muuuuult de tot:) Si bine ai venit:D
http://www.youtube.com/watch?v=xEy_3igupT8&feature=related
Melodia asta aduna tot ce simt eu acum:) Multumesc…