Am început o zi, una albă și goală
Din caietul cu zile speciale;
I-am colorat colțurile
Iar în mijloc
I-am așezat
O bucurie,
Strident.
Jumătate am umplut-o bine cu vorbe
Împărțite-n dialecte calde
Pe accent și melodie
Până s-au mixat
Fără intenție
Într-unul.
Singur.
Pe cealaltă am lăsat-o să se vândă greu
Furându-i cuvintele din zâmbete
Și lăsând-o să-și caute
În fiecare urmă goală
Vorbele pline,
În absență
Plinul.
Și s-au întâlnit când nu mă uitam,
Neglijent atrasă de-o părere,
Și și-au lipit sârguincios
Zâmbetele de cuvinte
Până a crescut
Din puzzle
Una…
sincer esti foarte talentata si-mi place ceea ce scri
Multumesc:”>
Pentru zilele goale recomand ca punerea în mijloc a bucuriei să se facă nu numai strident, dar şi abundent, astfel întinderea bucuriei până la colţuri fiind inevitabilă.
Asa, asa o sa fac:)
foarte frumos ceea ce scri,as vrea sa am un asa talent ca al tau
Foarte bine spus almanahe 😉
🙂
Foarte frumos asezate cuvintele 😀
Mersi:D
Deci una e când plinul e singur și strident și alta e când stridentul e singur și plin, nu?
Hmmm… o perspectiva noua:D Ma pliez pe ea destul de bine.
Ce aveam in minte era absenta si plinul, ca ipoteze care nu se resping, ci se creeaza una prin cealalta…
Da.. plin singur si strident, strident plin si singur… Frumos.
foarte frumos scris,felicitari
Multumesc mult!
esti foarte tare ,felicitari :*
:)) O, multumesc:*
Cuvinte insiruite cu mare atentie. Imi plac articolele tale 🙂
Multumesc:) Bine ai venit!