M-am certat rău cu ele. Știi când vin cuvintele toate odată, și spun multe și complicat, până îți umplu celulele de înțelegere și de abscons, de putere și de slăbiciune, de rezerve și curaj? Câteodata se luptă pentru întâietate, se înghesuie unele în celelalte și se afirmă subtil sau strident, ca primăvara pe gardurile verzi și pe lumina din streașină…
Alte dăți, însă, își dezmorțesc plinul la umbră, ascuns, își golesc literele de conținut și se așează plate și comod pe spate, în întunericul pe care îl preferă fără motiv, ca ochii care se satură de soare și se desfată sub ochelari.Te sfidează și vorbesc scurt, interpretabil, cu loc de explicații pe care le refuză, pentru că știu că pot, autoritar și sigur, cu încăpățânarea copilului care-și cere acadeaua sub lacrimi.
Le iubesc și le cert. Mă amețesc și mă dor, pentru că nu pot fără ele și pentru că nu știu să le cumpăr când vreau mai mult. Le caut în tăcere și în tumult, ca azi,… săpând. Dar și-au întins rotundurile și colțurile la soare, înghesuială de vocale și consoane care nu mai vor să se întâlnească, pentru că e vacanță comodă… în cuvinte.
http://www.youtube.com/watch?v=3EmisAkl80U
topica echilibrului va semnifica. da-i timp si calea va veni, desigur.
Poate nici nu e nevoie de echilibru:) Ca sa nu ma plictisesc. Chiar daca e enervant cateodata…
Viata face parte dintr-un amalgam de sentimente ce te induc in eroare.te fac sa o iei pe calea gresita pentru ca mai apoi..sa auzi chestii de genul “ti-am spus eu” dar in final conteaza ceea ce vrei,ce simti.peste ce esti in stare sa treci si peste ce nu!
Si cuvintele sunt rezultatul de multe ori:)
foarte frumos:)
Multumesc mult:)
asa este! Trebuie sa spunem cand este cazul, fiindca si asa, parca cuv ne musca cateodata, nu ne lasa sa transmitem ce trebuie:)
🙂 Da, si spun cateodata cat sa recuperez pentru tot ce n-am spus… Si apoi iar nu spun…
hei ..asta s eu:)
🙂 se poate sa fii si tu… Stiu ele cuvintele de ce se joaca asa cu noi:P
oare??? asta ma intreb de atata amar de vreme
Nu e ironic… sa iti raspund tot prin cuvinte?:))
pt ca nu stim sa descifram (inca) semne sau semnale:) ???!!
Nu, pentru ca spuneam ca se joaca ele asa cu noi:)) Daca iti raspund prin cuvinte, e tot o dovada ca inca o fac, inca se joaca:P Semne si semnale… Hmm.. Din astea sunt si in cuvinte. Dar sunt mai multe, cred, atunci cand nu ne folosim de cuvinte:P Sau ele de noi…
ah, daca tu vrei sa scapi de jocul asta, nu am reteta inca:)
Nici eu:) Dar lasa, e frumos asa. Nu putem oricum fara ele…
clar:) Uite cum am profitat eu de ele in postul de acum 3 minute, poate ai o parere dsp el:)
întotdeauna când vrei să spui ceva cuvintele de care ai nevoie îţi lipsesc cu desăvârşire. şi abia numai după ce ai spus ele îţi revin în minte în ropot surd. când e prea târziu ce rost mai are… aşa şi eu…aş vrea să spun ceva…dar nu am cuvinte…când le voi găsi, vremea lor va fi trecută.
Vremea cuvintelor e oricand. Numai ca nu asculta ele sa spuna ce vrei tu sa spuna… Cateodata spun si la timpul potrivit, si tot nu e bine. Pana la urma, si tacerea e tot un fel de cuvant…
mă înclin…cu respect!
🙂
No more words!!:)