Am pus timpul la încărcat înainte să plec. Mă păcăleam zâmbind că, dacă îl uit în priză peste noapte, sigur o să treacă mai greu… Dar m-a păcălit cu minute și ore, așa cum face de obicei când uit să-l calculez în minute și-mi întind zâmbetul la soare, încărcându-mă de aer proaspăt de munte…
Și au trecut două zile într-o oră, cam așa:
Rucsac îndesat cu inutilități așezat greoi în spate și la drum! Trei mașini, înghesuială de zâmbete și de bune dispoziții, amestec până la omogenizare. Pârâul rece ne așteaptă cald, în non-sens, și ne îngrămădește bucuria în ochii mici de soare și în sufletele crescute forțat de aerul de munte, cu miros și gust de Românie pură.
Prânz. Gusturi deplin satisfăcute în ciorbe și clătite, toate geniale. Și smântâna aia… smântâna aia de vărsat generos în ciorbe și de întins pe clătitele calde: unică! Înghesuiți pe băncuțe, ne peticim sufletele cu bună dispoziție și le lipim cu bucurie în locurile uzate de ani și așteptări.
Curaj: picioare împiedicate în pantaloni scurți își caută drumul spre Trei brazi, printre pietre, râuri, șopârle și iarbă abia cosită. Popas, apă de izvor, avânt și mai departe. Drum dus biruit, drum întors necesar… Obiectiv atins, rezultate vizibile: nasuri roșii, ochi injectați de oboseală, anemie în orice fel de mișcare, râsete. Grătarul se coace singur, alimentat de foame și de răcoarea serii, încercând să-și încălzească propria „ființă” pe sub mâneci și eșarfele încâlcite în jurul gâtului, nepoftită.
Seara se îneacă în râsete. „Activity” ne încearcă talentul în desen, mimă și vorbe, iar căsuțele se sar cu avânt la fiecare „ghici”. Tablele își zornăie zarururile până la refuz iar somnul se șterge singur de pe listă, biruit de nerăbdarea noastră de a ține ochii deschiși în copilărie.
Dimineața se trâmbițează devreme, odată cu prima ocheadă pe fereastră: munți pierduți în ceață, verde profund, frumos pur! Mic dejun cu pachetul de unt dat din mână-n mână, cu felii de pâine îngropate în dulceață de zmeură și telemea, cafea fiartă-n aer de munte și cuvinte, multe cuvinte spuse așa, pentru că nu ne zice nimeni să ne oprim…
Ne înghesuim, copii, pe teren și uităm de lume… Vânător iscusit, îmi culeg rațele din cale cu cruzime, chiar dacă duhul stă să mă părăsească în prea multă încercare. Deși cu ochii-n ultimele rămășițe din sticla cu apă, din păcate minerală, de pe margine, și înșiruiți la coadă pentru ultima picătură, copii își încearcă limitele pe ritm de voley, cu mingea bine ampretată pe mâinile slabe, de la cot în jos.
După ore de chin productiv pentru suflete, hanoracele își cer din nou drepturile pe piele și picioarele odihna pe leagănele de lemn din foișor. Mâncarea are gust a ploaie și a lene iar frigul își face loc printre haine, crunt. Plecăm obosiți, dar cu dorul în vene, pentru că timpul și-a descărcat zilele dintr-o sulfare, nebun…
PS: melodia muntelui…
http://www.youtube.com/watch?v=RF9fqx4H_Cg
excursie ce a priit! 🙂 uite ce de cuvinte fain insirate si ce de aerisire!
de cu zori, spor pentru alta noua saptamana ce se va arata la orizont!
Multumesc:) Incerc sa ma adun pentru o saptamana acum:D
Mă bucur pentru tine. A fost frumos la munte, sau cel puţin tu ai reuşit să mă faci să-mi doresc să fi fost acolo. Din când în când e bine să ne încărcăm bateriile, chiar dacă timpul trece de parcă zboară când te simâi bine.
A fost… superb:) Si bateriile sunt incarcate… Sa vedem cat dureaza pana le epuizez.
Păcat că se descarcă rapid, odată cu primele conflicte 🙂
Nu stiu daca neaparat conflicte. Nu vreau si nici nu stiu bine sa le fac sa apara. Si asa e mai bine. Dar odata creat contactul cu realitatea uzuala, sigur se descarca… si repede!
Poate e mai bine cum ai formulat tu, nici eu nu sunt adepta conflictelor, dar realitatea este ca un pahar de apă între ochi, de multe ori 🙂
E bine ca totusi amintirile raman..iar acestea te incarca …cu zambet si melancolie cand iti aduci aminte..:)
🙂 Asa e..
ah, ce dor de ducă mă apucă deodată citind…uof!!!!
😀 fa-ti din weekend bucurie, atunci:D
ohoooo, draga mea..la mine e puțin cam invers:)…în wkd muncesc mai abitir ca în cursul săptămânii :D…poate dintr-o luni s-o fac deși ura pentru ziua de luni e deja patologică la mine:)
Din orice zi poti sa iti faci bucurie:D Sambata, luni, miercuri… Numai sa fie!
mereu zic asta:)..dar nu-mi iese întotdeauna!..eh, o să-mi vină și mie vremea:)))
Eh:) tine si de context bucuria, si de foarte multe ori e adaptata in functie de ceilalti. Nu exista bucurie egoista decat foarte rar, asa ca nu esti numai tu in ecuatie. Poate de asta e mai greu:)
ecuația ar fi perfectă de fiecare dată dacă în ea nu ar păși atât de ferm job-ul!…dar ca un „amploaiat” singur ce mă aflu așa îmi iau o dată o pauză lungăăăăă de n-o s-o pot duce!:)
Sa iei cand e soare si frumos:D
claaaar..sper să-mi sune și mie clopoțelul de recreație curând!:)
Ouaf , ce pofta de mancare cu gust romanesc mi-ai facut !
Si mie mi-e pofta… Iar:D
O imagine superbaa:X
As vrea si eu acum la munte, mai ales dupa ce am vazut poza aia …superb!
Si eu mai vreau:D