Durham la pas

Plapumă caldă și liniște. Se aude cum curge în pereți, se întinde în oboseală și în întrebări vechi șterse de somn așteptat și întâmplare. Adorm.

Miros de dimineață umedă și de iarbă crudă, verde ca o amintire iubită, adâncită în culoare. Mă trezesc. Podeaua scârțâie sub picioare, ca acasă. Zâmbesc în pași mărunți, târâiți de oboseala încă vie în oase și suflet. Zâmbesc.

Cafeaua ei e ca a nimănui. Și-mi trezesc simțurile în gust de vanilie și râsete recunoscute, dragi. Uit de cuvinte și de dor. Râd.

Oriental museum. Privirile se joacă în tradiții păstrate minuțios. China, Japonia, Egiptul se descoperă atent în obiecte cu suflet, prezentate familiar și cald. Ochii se bucură iar sufletul crește. Pășesc.

Catedrala din Durham. O bijuterie sculptată în piatră și vitralii, în detalii colorate și ecouri. 325 de trepte până în vârf. Iar de acolo Durhamul e o splendoare verde, cu acoperișuri egale. Cald.

Străduțe la pas și ceai de ora 5 (fără un sfert, ca să fim siguri). Ciocolată vărsată pe haine și un strop de lacrimi de copil, înveselit de o remarcă neașteptată și o notă din priviri: „hot stuff”. Văd.

Cină caldă, picioare obosite. Ei vorbesc, eu ascult, încâlcită în hanoracul roz și amintire. Și mi-e bine. Simt.

 

11 thoughts on “Durham la pas

      1. ch3815h

        scenariu-l stii doar bine, se pierde ceva mijloc de locomotie, se castiga peripetie faina, ploaie, gatit traditional si-n final planuri.
        simtere faina pe unde te mai preumbli! 🙂

         
        Reply
  1. ch3815h

    foarte bine ca rezoneaza, incarca-te energetic pozitiv si iradiaza-i si pe ceilalti cu trairile tale.
    seara linistita, cu povesti la un foculet intretinut molcom, fara sticle cu grade prea ridicate in jurul celor cu care vei povesti, din ratiuni de integritate. (somnul la care predispun gradele acelea putand conduce la uitarea focului arzand)
    aerul, mai ales de e unul fara umiditate prea mare-mare, face foarte bine, ceea ce-ti doresc.
    iar de maine, alta saptamana faina, inceputa nu la munci. smile & have fun being happy!

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *