N-am ochii mari,
N-am geana lungă
Și nici sprânceana-n arcuri.
Dar ochii mici
Se-nchid mai ușor
Când visul se scurge,
Învins… Continue reading
Autoportret
10 Replies
Monthly Archives: September 2012
Aș vrea…
Să mă schimb. Bucată după bucată, să mă șterg din mine, parazit îngropat în gânduri năuce, dar ambalate în speranță puerilă, pentru că văd… Colț după colț, să adun păianjenii grași împânzind emoțiile cu praf și ecouri duhnind a iubiri adormite. 
Să sting focuri crescute din lacrimi inflamabile și să uit… cum din mine crește un mormânt cu miros de piatră veche și cu litere încriptate direct în permeabilul sufletului.
Să mă schimb? Să alin zgârieturile roșii cu vorbe, ciudate vorbe încă neștiute, dar căutate cu atâta sârg, din nerăbdare, din neputință, din întrebarea cu răspuns atașat, ignorat sistematic până s-au cerut ochii deschiși, pentru a nu știu câta oară.
Să mă schimb, da! Să-mi pun așternuturi noi, proaspete, cu miros necunoscut, dar frumos, ca un zâmbet nou după o zi proastă. Și să știu… Că, dacă mă opresc din mers, drumul mă duce mai departe.
Își caută pașii
Compun. Ia uite: îmi sar gânduri din păr. Se încolăcesc în teorii nefondate, își scutură literele de intensitate și mucegai și evadează nepoftit, lăsând în urmă gol… Căci așa s-au obișnuit gândurile mele…
Scriu. Din rânduri îmi crește sufletul. Nu, nu de bucurie. Și-a înecat serotonina de dimineață, într-un acces de teamă. Se umple de litere amestecate haotic, de emoții crescute din îmbinarea lor aleatorie, sprijinite în sensuri pe care nu le caut. Își crește propria poveste… Căci așa e sufletul meu…
Și iar compun. Ha! Uite: îmi plâng celulele. Își bocesc neputința, laș. Le separ sistematic, până-mi uit răbdarea în goluri și renunț. Și se amestecă din nou, preferential, în grupuri de regrete… Căci așa sunt celulele mele.
Simt. Îmi scurg începuturi din umbre. Ce? Nu știai că se poate? Totul e posibil, așa mă învăța mama când îmi rezolva problemele la mate. Dar mi se împiedică începuturile de sfârșituri. Se luptă strident, tardiv. Își cer prioritatea nemilos, sfâșiind. Își caută pașii. Se pierd în necunoscut și râd… Căci așa sunt începuturile mele.
Diform
Mi-e gândul diform.
Îi râdeam liniile pătrate
Și întreruperea dintre litere,
Haosul cuvintelor gâtuite
Și forma inestetică a silabelor.
Și-a trasat, revoltat, retușuri,
Desenând conținuturi pe absențe.
Și-acum zace în cerc
Etalându-și plinul,
Consistent.
Ca și cum esența i-ar sta, definitiv,
Într-o formă…
Mi-e inima galbenă.
Îi râdeam paloarea jumătății
Și pulsul inegal simțit,
Parțialul emoțiilor uitate
Și greutatea mușchiului în bătaie.
Și-a colorat, aprinsă, suprafața,
Mâzgâlind înțelesuri pe margini.
Și-acum bate roșie
Etalându-și forma,
Subțire.
Ca și cum substanța i-ar sta, infinit,
Într-o culoare…
Miercurea tomnatică
Iubirea
A început să mă doară cuvântul.
S-a trezit fără suprafață,
Slăbit,
Ca dintele cu smalțul ciobit
De o lămâie
Prea acră. Continue reading
Mai stai!
Mai vino!
Îmi place pasul tău
Și ritmul din bătaie,
Îmi plac buzele tale
Pierdute în cuvânt
Și mâinile credule,
Așteptând.
Îmi placi când vii,
Și știi… Continue reading
Simptom
Mi-au căzut emoțiile-n praf
Când te-am văzut trecând
În zâmbet.
S-au molipsit de consistența noroiului
Pe care ai uitat să-l ștergi
Pășind. Continue reading
