Trecuturi viclene. Cameleonice. Își jură prezentul în intenții și-și scot faptele repetat la licitație. Să nu le uiți, să nu le pierzi, să nu le înstrăinezi. Îți bat la uși. De nu le răspunzi, îți lasă pachete cu nostalgie în tindă și își râd perfid victoria, așteptând.

Trecuturi dureroase. Frumoase. Își cântă conținutul în emoții, deși raționezi și diseci, analizezi și decizi să nu te mai întorci. Și cum să renunți la ceva ce face parte din tine? Dar prezentul își cere noutatea la fel cum arhiva fotografia. Și decizi să mergi mai departe, chiar dacă asta înseamnă să-ți acoperi cicatricile când pășești.

Trecuturi pline. Mascate în veșnicie. Te vezi râzând și împărțind sufletul în două, iubind. Te vezi împărțind…, deși nu te credeai în stare. Pentru ca apoi să-ți cauți întregul în prezenturi și așteptare, lipsind din tine, respirând încordat, a veghe. Și nu-i dai șansa prezentului să devină trecut în ironia timpului pentru că oamenii își schimbă consistența sau doar pentru că oamenii se schimbă. Alegi?

Trecuturi strânse. Ascunse sub covor. Îți cauți indiferența în oameni și o maschezi forțat, zâmbind fără motiv, dar zâmbind… Și uiți că nu indiferența te zidește, ci faptele, alegerile, oamenii pe care-i poți avea, de n-ai mai fi egal în decizii, de n-ai mai lăsa valul să treacă fără să te ude. Și pierzi.

Trecuturi reci. Întunecate. Te revezi încercând, imaginând, visând. Te vezi schimbând suflete și oprindu-te în drum, pentru că realizezi deodată că nu există schimbare dintr-un singur sens, fără inițiativă, fără jumătate, fără voință. Renunți și cauți prezenturi aleatoriu, lăsând om cu om să-și verse esența în tine. Dar mai știi să alegi?

Trecuturi gătite în prezenturi. Ce ironie. Te vedeai mână-n mână cu „trăiește clipa” și zâmbind întâmplării fără schiță. Dar îți rămâne trecutul pe degete, nu vezi?… Decide!

PS: no matter what your past has been, you have a spotless future (anonim).

0

0