M-am împiedicat de un cuvânt
Pe scări.
Avea literele rănite,
Încovoiate de vânt
Și reci.
L-am luat în palma dreaptă
Cu grijă.
Își plângea soarta
Cu lacrimi aride
Și roșii.
I-am mângâiat vârfurile
Privindu-l.
Își strângea colțurile
Cu durere puerilă
Naivă.
L-am urcat pe buze apoi
Zâmbind.
Se ținea strâns de margini
Cu literele boante,
Sărate.
A adormit într-un colț
Mai cald.
Și așteaptă puterea
Să-și vindece literele
Vorbind.
minunat…
Multumesc:)
Pingback: Astronautul – 3 « Ioan Usca
vai c fain.mi s-a fac pielea d gaina :)) acu p bune
uneori modalitatea ta d a versifik ma duce cu gandul la nenea Nae..oare d c? am obs asta la multe poezii mai ales la cele recente-crek e din cauza verbului din finalul strofelor :))
:)) Ce dor mi-e de nenea Nae:) O fi ceva in subconstientul meu saturat de joaca…
Multumesc, Ana mea!
frumos…..
Multumesc:) Bine ai venit!
superb…superb!:)
Multumesc! Multumesc:)
se poate si pe net juca 😀
trimitem cate un mail si dupa vreo 50 avem si noi o pagina d nenea nae :))
:)) Sau jucam cand vin eu acasa, la sfarsitul lunii si castigam 50 ani intr-o seara…