Se-nfige toamna-n frunze:
Coapte.
Se-alintă vântu-n doruri:
Moarte.
Se scurg anii pe pleoape:
Încinse.
Se-adună ploi din soare:
Stinse.
Se șterge vara-n piele:
Mată.
Se pierde-un vis pe geană –
Odată.
Se scutură „gutuie”:
Sparte.
Se macină iluzii:
Toate.
Se lăcrimează-n brumă:
Albă.
Se saltă mere-n creangă:
Salbă.
Se vindecă trecuturi:
Cioate.
Se strâng speranțe-n toamnă:
Poate…
Brrr (pentru poză), dar încă nu a venit…:)
A venit, dar nu inca prin capitala:)
Una dintre cele mai bune poezii citite în ultima vreme. Felicitări sincere !
Multumesc mult:) Inseamna mult pentru mine aprecierea voastra.
O zi minunata!
roadele exercitiului se vad, s-au copt bine!
🙂
Multumesc, Adi:)
Keep on going. Esti balsam, esti inger, esti viata, esti sensibilitate.
Multumesc mult, Ramona:) E mult ce spui… o sa incerc sa tin pasul!
De ce pleoapele sunt incinse?
De dragoste, de dor…Probabil 🙂
De ceea ce vad:)