Pasiune, sinceritate și puțină nebunie! Atâta cât să cuprindă un suflet mare, înghesuit de circumstanțe și de o iubire prea profundă ca să nu sufoce, să nu ciopârțească.

Un suflet prea mare nu încape în cuvinte, nu încape în convenție. Se hrănește din sentimentul pur, din culoarea deloc atenuată: nu acceptă diluare. Pasiunea se transformă în nebunie, una neacceptată social, pentru că zgârie! Pentru că sapă în convenție și scoate la iveală conținuturi pe care nu le vrei, pe care nu știi să le aprobi, prea obișnuit cu suprafețele.

Victimă a unei false iubiri, Pat își poartă greu bagajul vinei de a iubi prea mult. Și vorbește. Din suflet! Mult! Pentru el și pentru cea pe care nu știe să o lase în urmă, în ideea unei iubiri pe care nu a învățat să o stingă. Și luptă, în fiecare moment, pentru ceea ce crede, pentru ceea ce își repetă în cuvinte ca să nu uite, pentru un trecut încă deschis, încă sângerând.

Tiffany? Prototipul omului sincer! De o frumusețe izbitoare, își folosește trupul pentru plăceri temporare, pentru a întări o vină: cea de a nu fi fost „suficientă” pentru un om care nu mai trăiește. Se dedică dansului cu toată ființa și-și construiește iubirea pe drum, în pași sincronizați cu alt „nebun”, alt om care nu știe să se accepte în afara iubirii altfel decât total.

Împreună, își construiesc un drum distinct, marcat de mici nebunii și de o pasiune tulburătoare. Pentru că nebunia unora este normalitatea altora. Iar „nebunului” nu îi este teamă de sinceritate, atâta timp că nu crede în convenții. Și se iubesc!

„The only way to beat my crazy was by doing something even crazier. Thank you.”

0

0