Mi s-a închegat sufletul
Deodată.
Cuvintele vin,
Ca de obicei,
Legate cu ață albă.
Câteodată vin fără ambalaj,
Pline și sincere.
Bat în respingere
În cheagul meu nou:
Indiferență fără auz
Și fără văz,
Blocată într-un sunet identic,
Țiuind a neputință:
Neputința mea de-a mai trăi,
Gândind.
Mi s-a-nchegat sufletul
Aproape voluntar.
Emoțiile vin,
Ca-ntotdeauna,
La o temperatură înaltă.
Câteodată vin reci,
Grele și ude.
Curg impermeabil
Pe cheagul meu negru:
Egoism fără culoare
Și fără putere,
Gâtuit de-o părere continuă,
Plângând a abdicare:
Abdicarea mea din a mai trăi,
Simțind.
http://www.youtube.com/watch?v=gv4zGQ5feaY
aplauze
Multumiri:)
Superb !
Multumesc din suflet:)
vine si primavara afara. in suflet se antreneaza ca sa fie mai mereu!
🙂
Vine, vineeeeee:D Dar mai e ceva pana infloresc ciresii…
ciresele zici! mai e, mai e! 🙂
Bine, fie… Iasomia atunci:P
mie-mi ajung stropii de ploaie ca sferele ceresti ce-si canta muzica sublima-naltimile celestei oranduiri pe crengutele inmugurite timpuriu! 🙂
si apoi freamatul ascensiunii spre acelasi azuriu dinspre solul scarmanat de guri de sape, irumpand un verde simplu-ngemanat in surate mii si mii! de iarba, c-asa-i zice! 🙂
Mie imi place verdele.:)