E mică lumea!Te plimbi tacticos pe-o linie-ntreruptă și îți joci pașii în salturi copilărești, sărind peste goluri, ca și cum strada n-ar exista în locurile nemarcate și ți-ai pierde echilibrul pe non-culoare. Din pas în pas, mă saluți indirect, pentru că oamenii cărora le strângi palma înghețată de iarnă sunt și ai mei. Și le zâmbești, neștiind: că eu sunt fiecare pas pe care ți-l refuzi în salturi…
E mică lumea! Cânți la nesfârșit un cântec și insiști mereu pe refren, pentru că uiți a doua strofă. Îți place drumul ăsta bătătorit de note și cuvinte amestecate-n rimă și îl repeți superstițios înainte de fiecare test al vieții, ca pe o rugăciune. Și te grăbești să intri în sala de examen, neștiind: că eu sunt a doua strofă pe care o ignori, de prea multe refrenuri…
E mică lumea! Îți place să citești. De multe ori te stinge noaptea cu ochii pe rânduri și visurile ți se-ncheagă în absurd hrănit de-o carte neterminată. Te-mpiedici des de cuvinte pe care nu le recunoști. Dar niciodată nu ți-au plăcut dicționarele, așa că treci mai departe. „Doar se înțelege din context”… Te plângi că încă nu mă cunoști, ca un copil care nu știe să desfacă ambalajul de la acadea, din prea mult entuziasm. Și adormi neștiind: că eu sunt fiecare cuvânt de care te împiedici printre rânduri…
