Oamenii se îndrăgostesc de sfârșituri. Sunt ambalate frumos, în hârtie colorată și lumină, și copiază cosmetic începuturi autentice. Se agită câte un suflet când le privește de aproape, pentru că au urme de xerox pe margini. Altele își trăiesc plin dragostea perisabilă în copia proastă, până ce se epuizează total, în plin de suflet entuziast și naiv.

Oamenii se îndrăgostesc de suprafețe. Se cuibăresc în ochi verzi și piele brună ca-ntr-un conținut de poveste, jucându-și profunzimea-n presupuneri, uimiți de claritatea unui ecran personal, neputincios în esențe. În timp, suprafețele se erodează și scad în conținuturi, din ce în ce mai pline de adevăr, iar sufletele slabe pleacă, în căutare de alte suprafețe.

Oamenii se îndrăgostesc de cuvinte. Sunt aranjate frumos câteodată, pe voci calde, nuanțate-n fraze pompoase, muzicale. O retorică nesfârșită, curbată pe litere și note, care vorbește redundant despre viață, ca și cum am trăi o definiție comună.

Oamenii se îndrăgostesc de iubire. Le place ideea asta complexă despre eternitatea unui sentiment și inima-n bătaie precipitată, alimentată de-un film bun, trăind o poveste. Și luptă-n începuturi și sfârșituri, crezând în infinituri, ca și cum atunci ar descoperi moartea unei idei, a unei emoții, a unei vieți.

Oamenii se îndrăgostesc de sfârșituri. Pentru că orice sfârșit are în el câte-un început.

0

0