Se ia un bine mic,
Aproape invizibil,
În căușul palmei.
Se tine strâns,
Până la primul contact
Cu un rău mare.
Se topește încet,
În mâinile străine,
Până se confundă răul mare
În binele mic
Și crește
Într-un bine comun
Mai mare.
Se ia un bine mediu,
Vizibil,
Și se tine strâns
În ambele mâini,
Până la primul contact
Cu un bine la indigo.
Se amestecă bine,
Cu ambele suflete,
Până se omogenizează
Într-o putere dublă
Și crește
Într-un bine necondiționat
De intenții.
Se ia un bine mare,
Cantitativ,
În brațe și în suflet.
Se ține greu,
Pînă la primul contact
Cu un gol mare.
Se pliază bine,
Pe lipsa comună,
Până se confundă
Cu sufletul nou
Și crește
Într-un bine stabil
În efecte.
Se ia un suflet slab
Pestriț,
În brațe.
Se tine forțat sau voit,
În comprese de bine
Până se leapădă
De răul credul.
Se păstrează frumos,
În cure de bine,
Până răsare
Într-un suflet proaspăt
Și crește
Într-un bine împărțit
La nevoie.
Ca bine zici, ce ne-am face singuri?
Ne-am dedubla:)!
Si am deveni cel putin doi.
Ca sa nu fim singuri:)!
Demonstrat ca NU merita sa fim singuri caci .. nu se poate.
Nici oamenii singuri nu sunt singuri. Doar se simt singuri:) Oamenii solitari, iubitori de singuratate, au totusi un gand, un suflet de rumegat, un Dumnezeu. Omul e fiinta sociala. Nu putem trai iubindu-ne propria persoana. Ne-am limita, am muri…