Judecăm. În mâini ne cresc scuturi. Cu fiecare cuvânt, scutul se întărește, personalizând cantități și conținuturi structurate pe minți „atoateștiitoare”. Scuturile diferă în funcție de permeabilitate și caracter. Fiecare om își construiește scutul asortându-și-l măștii sociale și credințelor moștenite sau consolidate în timp, preferențial. Cu puține ingrediente magice, definite personal din experiența mea vs. a celorlalți, judecata e gata. Trăim liniștiți, convinși de echivalența binelui nostru cu al „lumii” și de dreptatea exilării părerilor diferite în afara drumului comun acceptat. 
Diferența clădește. Judecata dărâmă. Cu fiecare om întâlnit, universul nostru se lărgește, tolerând necunoscuturi, apropiindu-le nivelului nostru de conștiență și de experiență. Teama de non-familiar, însă, ne restrânge zonei de confort. Închidem ochii, lipim etichete și judecăm. Pentru că umbrele ne răcesc părerile despre noi înșine, ne îngreuiază drumul, ne epuizează. Comod, înlăturăm diferențe, exilăm suflete și plecăm mai departe, mândri de „judecata” noastră în filtrarea vieții.
Judecăm. Ne construim prin limitarea diferenței. Ne apropiem oamenilor care ne seamănă și ne cizelăm de prea multe ori scutul în fața celorlalți. Ne îndrăgostim de aparențe și de posibilitate, și ne „dormim” drumul inconștient, senin, uitând de frumusețea diferenței ca descoperire, și nu ca luptă. Fără răbdare, filtrăm zilnic aparențe și ne camuflăm. Și judecata se clădește simplu, la căldură și o vorbă savurată amplu într-un context construit pe familiaritate.
Judecata dărâmă. Ne dărămă sufletele.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii "Gării pentru doi".
🙂 O zi minunata!