Seninătate

Ai privit vreodată seninătatea în ochi? Are fruntea lată, cu gândul ciuruit în ridul fin uitat în linia pielii, vorbind despre ceva ce-a fost odată o luptă. Zâmbetul e firesc și simplu, ca o poveste din două rânduri calde, unind două buze, familiar. Fiecare cuvânt, de o simplitate tocind filosofii aspre fără efort, sapă în suflet bucurii ascunse, iubiri atât de lucide și clare, încât ustură, prin simpla lor prezență. Iubiri senine, săvârșind logici fără radical, în are 1 + 1 fac 1, fără întrebare.Flower_Eyes_by_EmilyScherz_large

Ai privit vreodată seninătatea în ochi? Are vocea limpede, ca o sinceritate crescândă, cu fiecare literă, fără umbre, fără nuanțe. Cu fiecare cuvânt, inima se deschide, permeabilă, uitând de stabilitatea rigidă a mușchiului în bătaie. Sfatul e cald, personal, deși închis în generalitate. Cuvintele mângâie, storcând amintiri care ard, gânduri care tulbură, arhive care mocnesc a retragere, a obstacol. Scazi din tine și crești apoi, mai amplu, mai liber, mai bun.

Ai privit vreodată seninătatea în ochi? Are drumul scobit pe forma sufletului, perfect. Sufletul cântă o melodie fără cuvinte, ca o ghicitoare din care fiecare trebuie să conchidă propria lui variantă, crezând. Mâinile vorbesc în gesturi ample, desenând istorii personale în aer, acuzând experiențe atât de grele încât ar dărâma un munte de credință, experiențe peste care trec sufletele ursite să crească din humă oameni, din suflet bunătate, din iad raiuri.

Ai privit vreodată seninătatea în ochi? Are privirea ta veche, înecată într-un suflet înnegrit, pus la albit, pe modul de plus infinit. Aștept… Mi-ar face plăcere să te privesc în ochi când o să crești om!

 

4 thoughts on “Seninătate

  1. Pingback: Ei scriu, Eu citesc (10)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *