Fiecare om e o taină îmbrăcată. Își gâtuie masca pe-o voce obosind de cuvinte neîncăpătoare pentru atâtea trăiri, atâtea vieți intersectate niciodată întâmplător pe un drum înghesuit, înainte. Înapoi, drumul se lărgește; îl crește amintirea selectiv, cu popasuri sentimentale pe obstacole, pe suflete, pe cuvinte.
Uneori, masca nu se mai potrivește ochilor. Se înghesuie genele, turtind conținul scutului orb la atâta lumină, la atâta întuneric, la atâtea alte taine îmbrăcate. O retușăm feței cu porii închiși, o așezăm la fiecare pas pe nas și pe buze, pe urechi. Simțurile se ascund, comod, după piele, nesuportând puritatea mirosului fără mască, a vocii fără să se spargă în buze, a văzului fără lentilă.
Fiecare om e o taină îmbrăcată. Obstacolele îi dezbracă din tăria măștii, o ciobește pe margini, o găurește în dreptul buzelor. Când ne iubim, masca se topește, ușor, la căldura sufletului care nu mai suportă greutatea tainei neîmpărtășite.
Și ne împărțim din măști, pentru că nu mai putem exista singular. Pentru că e greu sufletul fără suport… fără vocea ta, dimineața, pe gene.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Frumos.
Si eu ma gandesc la masti de cateva zile. Am vrut sa o abandonez pe a mea. Ma gandeam ca un strop de sinceritate nu ar strica.
M-am razgandit… ‘Ei’ mi-au spus ca sunt mai frumoasa cand o port.
Si conteaza mai mult ce spun ei, decat ce simti tu?:)
Multumesc!