Ce bine că sunt… Oameni frumoși. O frumusețe simplă, cu ochii calzi și gândul curat, cu litere ce îmbunătățesc tăceri, când se adună. Oameni cu sufletul absorbind infint din durerile celorlalți, prin simpla prezență. Oameni cu mâna caldă, binecuvântând părintește, mângâind.
Așa era părintele Iustin: o bogăție de om într-un trup mic, firav, și într-o voce inspirând bunătate și suferință doborâtă. Un om în care simplitatea masca o profunzime deloc întâmplătoare, care avea un sfat potrivit fiecărui suflet, fără răgaz. Și ce alt mod de a câștiga un om decât primindu-l în suferință în brațe?
L-am văzut într-o dimineață timpurie. Își muncea sufletul ascultând și povățuind, fără odihnă. Niciodată nu mi-a fost mai drag un om simplu ca atunci. Mi-a așezat mâna pe păr și mi-a vorbit despre familie. Despre valoare și suflet. Despre mine cum nu știam că mă cunoaște cineva. Mi-a schimbat sufletul într-o clipă, doar fiind. Așa era părintele Iustin. Primea oameni și îi transforma în suflete.
A mai plecat din lume un tată. Un om căruia închisoarea i-a definit baza sufletului pe care avea să și-l împartă o viață. A fost un om mare. Atât de mare, încât sufletul său a absorbit o Românie întreagă, prin simplitate, sens și bunătate. Pentru mine, părintele e încă un exemplu de eternitate. O iubire infinită molipsind suflete slăbite de povară. Dumnezeu să te odihnească, părinte!
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Din păcate, pare să fi fost ultimul … S-a dus alături de părintele Ilie Cleopa și de părintele Arsenie Papacioc. Și noi am rămas practic ai nimănui.
Tot ai lor suntem:)
Nu suntem ai nimanui. Tocmai mai avem un rugator fierbinte pentru noi acolo sus in ceruri. Nu in zadar l-a luat Bunul Dumnezeu. A stiut ce face, si inca mai avem si aici pe pamant oameni ca Parintele Iustin dar sa vrem sa ii vedem.
Da! Oameni buni mai sunt:)
“Aici la noi, pe acest paman
Oameni buni au fost,
Oameni buni mai sunt”
Exact la asta ma gandeam cand am raspuns:)