Ți-aș spune că
Nu contează umbra
Când e atâta soare.
Dar, când pielea-i albastră
De prea mult frig,
Răcoarea mă îndoaie
Și-mi tremură
Ființa
Când vreau
Să te ating,
Să-ți cer,
Să-mi fii
Prezență,
Lumină,
Peste umbră.
Ți-aș spune că
Nu contează tăcerea
Când e atâta vorbă.
Dar, când auzu-i sec
De prea multă absență,
Liniștea mă strânge
Și-mi uită
Buzele
Când vreau
Să îți vorbesc,
Să-ți dau,
Să-ți fiu
Prezență,
Cuvânt,
Peste tăcere.
Ți-aș spune că
Nu contează golul
Când e atâta plin.
Dar, când sufletul zace
De prea multă distanță,
Speranța mă dărâmă
Și-mi cade
Inima
Când vreau
Să îmi mai vii,
Să-mi vrei,
Să-mi fii
Părinte,
Zid,
Peste absență.
Aici ai o poezie foarte frumoasă, care îţi pătrunde în suflet… De-a dreptul cathartică…
Foarte frumos! 🙂
Multumesc din suflet:)Bine ai venit!
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
“Și-mi tremură
Ființa
Când vreau
Să te ating,
Să-ți cer,
Să-mi fii
Prezență,
Lumină,
Peste umbră.”
Cum poti sa-mi stii tu toate?
Frumos, frumos, frumos!
Da eu nu prea le stiu:) Doar le zic…:P