Suntem cel mai bun dar pe care l-am primit vreodată! Câteodată, când venim pe lume, ambalajul se strică de la prea multă așteptare. Lâncezește greoi peste suflet, își pierde din luciu și din consistență. Suntem perisabili. Corpul nostru o arată cel mai simplu, cu fiecare rid expresiv, strâns migălos în jurul ochilor. Peste noi, se adună timpul:
Timpul în care n-am încercat să fim mai buni.
Timpul în care am uitat că nu suntem singuri pe lume.
Timpul în care n-am avut grijă de noi înșine.
Trecem prin timp cu sufletul la gură, îndrăgostiți de eternitate. Cu fiecare pas, timpul își lasă în noi câte o amprentă. După ce uităm să mai copilărim, începem să ne analizăm trupurile, comparând. Angrenați în social, exemplele de oameni „valoroși” ni se împregnează în retină forțat, cu luciul tenului strălucitor, a dinților albi, a ochilor perfecți din ecrane, a trupurilor suple, conturând linii corporale atractive. Oglinda ne măsoară gândurile: suntem prea slabi, prea grași, prea diferiți de modelul suprem. Suntem prinși în rama unui „aș vrea să fiu” universal, din care pielea și carnea excesivă de pe coapse și abdomen iese în evidență strident, comparând. Sănătatea? Un lux secundar. Pentru că pe primul loc e întotdeauna așezată masca, lustruită cu fond de ten și dorințe.
Și acum să vorbim despre ceilalți oameni. Oamenii care, atunci când se privesc în oglindă, văd un suflet în rama unui corp. Sufletul se hrănește cu emoție, trupul cu materialitate. Fiecare modificare adusă materialității se definește la exterior. E ca diferența dintre o portocală, care aduce un aport evident de energie și strălucește în tenul nostru, vital, și un hamburger încălzit la microunde, care ne însărcinează organismul, ne obosește, cerând revitalizare.
Nu recunoaștem, de cele mai multe ori, că ceea ce suntem, ceea ce consumăm, ceea ce vrem să fim, ne definește nu numai prin comparație cu ceilalți oameni, ci ca persoane unice, singulare. Nu recunoaștem că nu știm ce ar trebui să adăugăm materialității noastre și ce să scădem, pentru propria noastră sănătate. Consultanța nutrițională nu e o soluție generală, o ștampilă aplicabilă universal, cu rezultate fixe, ci o provocare personală, un exercițiu de încredere, o propunere în relație cu propriul metabolism și propriile resurse. Specialist în domeniul său de activitate, nutriționistul chestionează, analizează, propune soluții deloc magice, dar care se pliază pe fiecare persoană în parte. Printr-un program de detoxifiere, corpul elimină „paraziții” acumulați într-o rutină alimentară și comportamentală zilnică: stresul, oboseala, afecțiunile pielii și orice alte tulburări biologice, potențial psihice prin redundanță.
Determinarea tipului de metabolim este esențială, întrucât prelucrează cauzele propriului dezechilibru și propune soluții adaptabile fiecăruia. Baza medicinală a soluției, concentrarea pe reînnoirea celulară, pe dozarea echilibrată a compușilor esențiali în alimentație (proteine, glucide, calorii, grăsimi), este cu atât mai valoroasă, cu cât nu reprezintă, în sine, un medicament prelucrat, ci o soluție 100% naturală: anghinare, acai, ceai verde, portocal amar, lămâi verde, acerola, Garcinia Cambogia. Slim Duo Forte, deși sintetizează o soluție universală, propune un dietă personalizată în funcție de nevoie, pe trei etape esențiale: Detoxifiere – Slăbire – Echilibrare. Personalizarea mesajului este rezultatul unei analize a metabolismului și propune combinarea ingredientelor cu un regim de sport activ, o logică pe care nu o putem nega, întrucât regenerarea corporală și, implicit, psihică, este ajutată, în mod esențial, de activitatea fizică.
Consultanța nutrițională este o șansă acordată unui specialist de a obiectiva cauzele unui dezechilibru care afectează buna funcționare a organismului și de a propune soluții 100 % naturale. Ambalajul strălucește atunci când interiorul funcționează în mod echilibrat: tenul radiază, kilogramele în plus se elimnă, toxinele se evaporă. Dacă nu știm să fim sănătoși, să ne lăsăm ajutați. E darul pe care ni-l putem face pentru a deveni mai buni și mai sănătoși în relația cu noi înșine și cu ceilalți. Indiferent de gradele tangențiale și de implicitate ale mesajului: să fim mai buni!
Pingback: Consultanta Nutritionala SDF. Alege cel mai bun articol! | MWB
Pingback: Consultanta Nutritionala SDF. Castigator! | MWB