N-am înțeles
Niciodată
De ce lumea
Nu e rotundă,
Când privești –
Ca retina,
Ca ochiul curbat pe sub pleoapă,
Ca pământul.
Privim în linii drepte:
Perpective pătrate.
Ne blochează unghiul
Idealul:
O viață rotundă,
În care să nu te înghesuie
Colțurile
Când trăiești.
Când o să cresc mare
Și-o să învăț
Să-mi folosesc aripile,
Încă mici de teamă,
O să zbor în cerc
Din înaltul cerului:
Să dispară liniile
Drepte,
Pentru o clipă.
O să-mi închid ochii
Și o să trăiesc,
O lume
Niciodată
Mai rotundă.
Când voi obosi
De ochi închiși
O să-i deschid
Și
O să îndrăgesc
Pentru prima dată
Înălțimea,
Fără să-mi fie teamă
Să privesc în jos:
Un pământ
Rotund
Cu oameni
Rotunzi
Și iubiri
Fără linii,
Aproape
Perfecte.
Profunde versuri !
Multumesc mult:)
Păcat de voi, cei care vă limitați la banal în viață asta şi vă este teamă de experiențele noi. Nu veți reuşi niciodată să explorați sensul vieții la cotele maxime. Am fost certată de oamenii simplii cum că aş fii prea pretențioasă şi prea mofturoasă pentru lumea asta.