Să dorm și-atât. Să-mi cadă oboseala de pe brațe, alb, pe pernă. 
Să-mi caut realitatea-n vis de-amiază, cu doru-n cârcă. Să dorm cu vis distins, cu capul într-o parte, neglijând.
Să dorm ciudat, cu suflet strâns din trudă. Să-mi număr orele greoi, cu lene binecuvântată-n neputințe. Să dorm ca niciodată, în tăceri, nepovestind nimic niciunei vieți, din buză.
Să dorm și-atât! A, bine! Și să mai uit din mine cât mai sunt!
