Privirile

Am văzut oameni trecând peste pietre. Se loveau, crăpând în călcâie și coate. Își târau sufletul prin noroi, devenind una cu pâmântul. Se luptau cu munții, sărind prăpăstii crase de neputințe adunate comun, în ecouri. Își ardeau buzele în soare, numărându-și pașii stârniți de deșerturi și putere scursă din ochi, pe obraji.

eye_2044536bAm văzut oameni venind. Își lăsau în urmă stâncile, urcate greoi, cu burta pe piatră, trecutul, sub formă de ciob de sticlă, găurind pașii la fiecare încercare de a merge mai departe. Se schimbau cu fiecare copac, sub care poposeau, pentru a-și trage sufletul, de prea mult soare, de prea multă dorință, de prea mult.

Am văzut oameni plecând. Ieșeau întregi din cuvinte spuse și adunate fidel într-o povară din ce în ce mai greoaie, mai înaltă. Se scuturau de litere și plecau. Întâi alergând, de teamă să nu-i prindă trecutul de umeri, apoi mergând încet, respirând oboseală și încredere.

Din fiecare moment al drumului prescris într-o viață, oamenii pleacă și revin, cu durerea în ochi. Dor cuvintele nespuse, oamenii refuzați, gândurile pierdute la suprafață. Oamenii trec: din amintiri, din obstacole, din vieți plănuite în doi, cu ceașca de cafea prinsă-n zâmbet. Rămân, însă, privirile – gesturi suave, construind începuturi fără sfârșit. Pentru că o privire ca a ta lovește dincolo de sfârșituri, în eternitate.

 

2 thoughts on “Privirile

  1. fosile

    Am vrut sa-ti (comentez) vorbesc despre pietre si zimbetul lor catre cei care le privesc si le vad.Am vrut sa-ti vorbesc despre munti si despre cei care li se inchina cu evlavie si fericire.Am vrut sa-ti vorbesc despre trecut ca despre ceea ce cladeste el pentru viitor prin amintiri si traditii.
    Dar am ales sa tac.
    Nu era a mea privirea…

     
    Reply
    1. chgabriela Post author

      Privirile necunoscute sunt intotdeauna puternice. Parca vor sa citeasca tot ce n-au avut cum sa citeasca intr-un om pana sa-l cunoasca. Poate era si privirea ta:)

       
      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *