Visam că nu mai există boli. Trăiam într-o lume în care nu se mai știa de mult culoarea sângelui și a ochilor hepatici. Sufletele, sănătoase, mari, creșteau sub piele și se împărțeau pe stradă în conversații simpatizante, cu zâmbete lărgind buze, în conținuturi vitale.
Câinii leneveau la soare, pe iarbă. Nu mai știau de mult timp să latre. Singura lor ocupație era să lingă pantofii celor care le mângâiau creștetele îmblănite și să mănânce, fără rezerve, din farfuriile albastre, vândute la duzină și înșirate pe marginea trotuarelor.
Pentru că oamenii uitaseră ce înseamnă aur, de când cu fericirea, urechile se împodobeau cu cercei din piele și din imitații de metale prețioase. Nu se mai găseau motive de protest, de ceartă, de crimă socială și de garduri. Fețele uitaseră de riduri, sufletele de ură, ochii de distanțe.
Visam că nu mai există ciumă. Din aia care duhnește în corpuri răutate pură, cu miros de perfidie și de ură, cu miros de blană arsă a unor câini nevinovați de propria soartă. Ciumă poroasă, galbenă, mortală, care putrezește suflete altădată umane.
Visam că oamenii sunt, deodată, oameni!
Ce vis frumos.. !
🙂 De-ar valora ceva…
Macar imaginatia si aspiratiile noastre sa atinga asa ceva.:-) Ne lovim de-acelasi conditional cu fiecare incercare de-a trece imaginea expusa de tine intr-o farama de realitate, macar pentru o ora.
Conditional, da… N-ar trebui sa fim conditionati, sa fim oameni, Ar trebui sa fim umani in mod natural, dar si asta se pierde, se pare, la un moment dat.
Se pierde..sau macar de-ar avea ce sa se piarda. Chestia cu umanitatea se starpeste din pruncie.
Sporadic, exista si asemenea scenariu-ca cel descris de tie: in spatii restranse, cu putine suflete in el.
O stii pe aia cu intunericul e absenta luminii, nu?:) Asa e si cu umanitatea, Daca am pierdut-o, trebuie sa ne amintim cum s-o construim, cum s-o intoarcem.
Asta vine din interiorul fiecarui individ. E suficient sa constientizezi asta(asa cum ai facut tu in articolul tau), asa cum o fac si eu, si asa cum o fac multi din cei pe care-i cunostem toti, dar nu-i suficient. De la noi-grupul, la noi-omenirea este diferenta cosmica. 🙁
“Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume”. Daca ar face mai multi asta, am ajunge repede departe…
Categoric. 🙂
🙂
Eu mai cred in oameni.In acei oameni care pune egal intre suflete, in acei oameni ce azi scriu randuri ce vor a mangaia niste ochi intrebatori. Nu, nu este un vis.Sunt oameni si oameni, oameni si caini, caini si caini.Diferenta sta in bunatate.
Si eu mai cred. Daca n-as crede, n-as visa:)
Doar ca uneori exceptiile de la “oameni” fac asta foarte greu de crezut prin ceea ce demonstreaza…
e greu sa fii om cand nu poti judeca limpede ce se intampla in jurul tau si sa vezi unde este adevarata problema. Dar cine stie…poate intr-un viitor glorios…
Cu speranta inainte:)! Cred ca avem multe de recuperat noi, sufleteste. Poate nu analiza e problema, ce dezumanizarea asta sociala.