Obiectivul subiectiv

E greu să-nțelegi. Cum ai putea? Ești compus din energie singulară. Oricât de multă aderență ai avea la bucata mea de lut modelată-n celule trecătoare, întodeauna e o parte care se dezlipește; un capăt mic, zgândărit de o curiozitate de copil neastâmpărat, râzând. În timp, partea neaderentă se agață de alte suflete, perisabil, dar consistent, până uiți că ai fost vreodată jumătate de suflet pe altă jumătate.
falling_apart_by_monika_es-d2rnyyu
E greu să știi. N-ai cum! A ști înseamnă să cuprinzi într-o privire universul, să nu ai limită de timp, de unghi, de neputință. Ori, gustul tău e așa de personal, încât îndură obiectivitatea doar ca imagine în DEX, sintetizând cuvinte în amestec despre cum ar trebui să fie ochiul tău, imparțial.

E greu să mă-nțelegi. Cum să o faci? Eşti plămădit din material cu genă definitivă. Din tot ce poate fi, vreodată, modelat, câţiva compuşi sunt de neschimbat, o bază. Dar nu o bază de-mpărțit. O bază, întotdeauna, singulară. Și te mai miri că, peste stradă, trec suflete de mână, care se desprind la prima intersecție…

http://www.youtube.com/watch?v=Wrc4ePtOTd4

 

2 thoughts on “Obiectivul subiectiv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *