Am observat că
Zâmbești
Când scriu.
Așa că,
Mi-am luat în brațe
Literele
Și le-am aruncat,
Haotic,
Pe hârtie.
Le-am scuturat de întuneric
Și de bastonașe,
Până mi-a rămas
Privirea
Clară,
Ca lumina pe care o aprinzi
Noaptea
Să strivești de perete
Un țânțar vinovat.
Nu știu,
Când zâmbești,
Buzele mele
Îți copiază soarele
Din riduri
Și se dilată
În vorbe molipsite de căldură.
Pe bune!
Când zâmbești,
Aproape că nu pot
Să mă uit,
Sub ochii tăi,
Sub pleoape.
Mi-e teamă să nu mă
Lipesc
De buzele tale,
Râzânde,
Sau
Să-mi pierd firea
În obrajii tăi,
Înroșind plăceri
Nevinovate.
Poate,
Dacă n-ai zâmbi
Când scriu,
Aș putea și eu
Să-mi trăiesc
Sufletul
Sub ochii tăi,
În buze,
Fără să-mi fie teamă
Să-ți prescriu
Un zâmbet
Când ți-e frig.
Absolut superb!
Multumesc din suflet:)! Ce ma bucur ca tot vii!
Pingback: Aduceri aminte… | Hipertensiv
Si tu zambesti :).
Si eu, si eu:)!
:).
Să-mi pierd firea
În obrajii tăi,
Înroșind plăceri
Nevinovate. – ba vinovate 😉
Un zambet cand ti e frig… auzi?am si eu o intrebare…de fapt nu. Nimic. Ma inclin.
Intreaba:)! Eu raspund!
La multi ani! si frumoase zile in continuare 🙂
La mulți ani frumoși și sănătoși, Gabriela, draga mea dragă!
Multumesc din suflet, draga mea frumoasa>:D<!
Șu eu te îmbrățișez tare, tare, tareeeeee!! 😉
Mai bine mai tarziu…la multi ani!
Multumesc mult:D!