De când mă știu copil,
Cu ochii-n nor și buzele-n surâs,
Mă prinde-n spirit bibliofil
Un dor de litere,
Constrâns.
Adun cuvinte peste gând,
Cu poezia-n mânecă și-n miez,
Și-mi storc din inimă să-mi vând
La porție de-ntreguri și de puls
Din crez.
Sunt fan metaforă de când
Mă știe mama c-am fost pui de lapte
Și scriu cu dorul pe genunchi, plăpând,
Cu lingura ciobind brânzeturi coapte,
Zi
Și noapte.
Copilăria mi-am trăit-o-aprins,
Cu buzele sorbind lapte-n cafele,
Pe fiecare colț de pâine am întins
Brânză-n smântână, gust de-acasă, strâns
Prin piele.
Am prins pe ață bucurii mărunte
Pân-am crescut din trup până-n tavan,
Și-mi spune lumea că mi-e scris în frunte
Să-mi scrijelesc din suflet și din zâmbet
An
De an.
Acum, când am în ochi priviri arzânde
Și-n ceas îmi bat iubiri în stoc
Din nostalgie mă cuprinde
Un dor profund de brânză și de joc
Și-mi vine ceasul să-l întorc
În ieri –
La loc.
Mi-e dor să fiu copil cu dinți de lapte
Și să-mi apuc păpuși de păr albastru,
Să-ntind crema de brânză peste carte
Și să aprind povești… departe –
Din astru
‘n astru.
Azi mă-nfioară anii ce m-amână,
Mă prinde viața-n zid cu gând hidos,
Iar eu, fan brânză, cremă și smântână
Îmi fac un urs de mămăligă, plin
Îmi pun viața în cui, haina pe dos,
Îmi țin cu suflu-ntreg iubirile de mână
Și-mi cânt cu foc cheful din os,
În dans absurd și de prisos,
Cu vână.
Articol scris pentru Superblog 2013,
